Argentina a reuşit să înregistreze în primul trimestru din 2024 un excedent bugetar de 275 de miliarde de peso (300.
000 de dolari), îşi exprimă bucuria noul preşedinte Javier Milei, care evocă o „realizare istorică”, relatează AFP.
Javier Milei a subliniat că Argentina a înregistrat primul său excedent public trimestrial din 2008 încoace, citează News.
ro.
În primul trimestru al lui 2024, statul argentinian a înregistrat un excedent de aproximativ 275 de miliarde de peso (309.
000 dolari), a anunţat luni la televiziunea naţională preşedintele argentinian.
„Acesta este primul trimestru cu un excedent financiar din 2008”, a subliniat el, referindu-se la primul an de guvernare al rivalei sale politice de stânga Cristina Kirchner.
Este vorba despre „o relizare de dimenisuni istorice la scară mondială”, s-a lăudat Javier Milei, care a ajuns la putere în decembrie.
„Dacă statul nu cheltuieşte mai mult decât încasează şi nu a recurs la emiterea (de monedă), nu există inflaţie.
Asta nu e magie”, a adăugat Javier Milei, un economist ultraliberal care se defineşte el însuţi drept un „anarho-capitalist”.
Şeful statului argentinian a promis să aducă deficitul bugetar la zero – un obiectiv mai ambiţios decât cel impus de către Fondul Monetar Internţaional (FMI), cu care Argentina a încheiat un acord de împrumutare a sumei de 44 de miliarde de dolari.
În acest scop, el a lansat un program de austeritate draconic, care include o paralizie a lucrărilor publice, concedierea funcţionarilor, închiderea administraţiilor, reducerea subvenţiilor şi „îngheţarea” bugetului, în contextul în care inflaţia a atins 290% pe an, iar jumătate din populaţie trăieşte în sărăcie.
„Să nu speraţi la o soluţie prin cheltuieli publice”, avertizează Javier Milei, citat de AFP (News.
ro)