Noul regulament de acordare a finanțărilor nerambursabile se lasă așteptat. Emil Boc: „Mingea este în terenul grupului care lucrează la acest regulament”

Spread the love

  Noul regulament pentru acordarea de fonduri nerambursabile de la bugetul local pentru ONG-urile din sectorul cultural se lasă așteptat.

Grupul de lucru care redactează proiectul, din care fac parte actori culturali și aparatul administrativ al Primăriei, a înaintat un termen limită și anume 3 iunie 2024.

  „Am redactat cu echipa tehnică regulamentul, l-am trimis filtrului juridic pentru aviz, dar grupul de lucru nu s-a pus încă de acord asupra domeniilor care să primească finanțare și a cerut un time-out până în 3 iunie.

L-am acceptat.

Mingea este în terenul grupului care lucrează la acest regulament.

Când se pun de acord sub coordonarea colegilor de la Primărie pe acest regulament, a doua zi îl depun în dezbatere publică.

Ei mi-au cerut un calendar care are ca termen 3 iunie.

Le-am spus că îl vreau cât mai repede cu putință (…) Cu cât mai devreme cu atât mai bine”, a transmis edilul în cadrul ședinței.

În cadrul ședinței extraordinare de luni, 23 aprilie, a Consiliului Local, se aprobă finanțările nerambursabile pentru cultură și asistență socială.

În ședința de la începutul lunii martie a consiliului local, instituțiile și oamenii de cultură din Cluj-Napoca au solicitat primarului Emil Boc să schimbe modul în care se acordă finanțările pentru actorii culturali din Cluj-Napoca.

De asemenea, ei au semnat și o petiție la Primărie prin care solicitau ca propunerea de regulament pentru finanțarea culturii în baza legii OG51/1998 să fie pusă în dezbatere publică.

 Regulamentul are ca scop susținerea producătorilor culturali locali, prin trecerea finanțării în baza OG51, lege specială a culturii, ce asigură transparentizarea și depolitizarea procedurii de selecție a proiectelor culturale și prevede multianualitatea bugetării și crearea altor instrumente de susținere, precum rezidențele artistice și bursele de creație, astfel încât Cluj-Napoca să aibă în continuare o viață culturală dinamică.

Proiectele culturale, sociale și sportive din Cluj vor beneficia în acest an de peste 7 milioane de euro finanțări nerambursabile, cu 25% mai mult decât anul trecut.

Bugetul alocat este de 16.

200.

000 lei pentru proiecte culturale (dintre care 700.

000 de lei pentru proiecte cu caracter social) și 21.

875.

000 lei pentru proiectele structurilor sportive.

 Finanțarea asigurată de Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca este de maximum 90% din bugetul total al proiectului.

 În anul 2023, Primăria Cluj-Napoca a alocat 6,2 milioane de euro fonduri nerambursabile pentru cultură, sport și proiectele sociale.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns