Jaqueline Cristian a obținut calificarea pe tabloul principal al turneului WTA de la Madrid, după ce a învins-o pe Daria Saville, scor 6-4, 2-6, 6-2.
>> Adversara Soranei Cîrstea la WTA Madrid Jaqueline Cristian (73 WTA) va lua startul pe tabloul principal al turneului WTA de la Madrid, după ce a învins-o în ultimul tur de calificări pe Daria Saville (96 WTA).
Românca noastră s-a luptat timp de două ore și 33 de minute cu jucătoarea din Australia, însă a reușit în cele din urmă să obțină victoria, cu 6-2 în setul decisiv.
Jaqueline Cristian va fi a patra jucătoare a României prezentă pe tabloul principal al turneului WTA de la Madrid, după Sorana Cîrstea, Ana Bogdan și Irina Begu.
Fără Simona Halep, jucătoare care primise wild card, dar a fost nevoită să se retragă din cauza unei accidentări, Sorana Cîrstea (29 WTA) este cea mai bine cotată româncă pe tabloul principal la WTA Madrid.
Sorana va începe direct în turul al doilea la Caja Magica, iar dacă se va califica în turul al treilea, Cîrstea are șanse mari să o întâlnească pe lidera mondială, Iga Swiatek.
Nici Ana Bogdan (64 WTA) nu se poate declara mai norocoasă.
În primul tur românca va juca împotriva chinezoaicei Xiyu Wang (54 WTA), în timp ce o calificare în turul al doilea ar însemna și pentru ea un duel cu Iga Swiatek.
Aflată pe locul 128 mondial, Irina Begu o întâlnește în primul tur pe ceha Linda Fruhvitrova.
Mutua Madrid Open este un turneu din categoria WTA 1000 ce se desfășoară în perioada 22 aprilie – 5 mai.
Se joacă pe zgură, iar campioana en-titre este Aryna Sabalenka.
Turneul este dotat cu premii totale în valoare de €7,877,020.