Fostul prim-vicepreşedinte al PNL Iulian Dumitrescu, care anunţase că demisionează din toate funcţiile deţinute în partid după ce DNA a început urmărirea penală împotriva sa, deţine în continuare funcţia de preşedinte al PNL Prahova.
El nu a demisionat niciodată de la şefia PNL Prahova.
Dumitrescu a semnat adresele depuse la Birourile Electorale de Circumscripţie din judeţ prin care sunt desemnaţi reprezentanţii PNL în birourile electorale de circumscripţie locale.
PSD a contestat adresele la Birou Electoral Judeţean (BEJ) Prahova, susţinând că acestea sunt semnate „de o persoană fără calitate în respectiva formaţiune politică”, BEJ fiind informat de PNL că Dumitrescu are calitatea de preşedinte al filialei Prahova.
„Se reţine că Partidul Naţional Liberal a transmis, prin e-mail, către toate birourile electorale de circumscripţie comunale, orăşeneşti şi municipale adresa nr.
136/18.
04.
2024, înaintată şi Biroului Electoral de Circumscripţie judeţeană, prin care a învederat că adresele privind reprezentanţii desemnaţi în aceste birouri sunt semnate, în mod valabil, de domnul Iulian Dumitrescu care este preşedintele Partidului Naţional Liberal – filiala Prahova fără să fi (fost -n.
r.
) formulată şi înregistrată vreo demisie din această funcţie de conducere”, se arată într-un document al BEJ Prahova, conform News.
ro.
Este vorba despre o hotărâre prin care BEJ Prahova respinge o contestaţie formulată de PSD Prahova privind numirea reprezentanţilor PNL în birourile electorale locale, pe motiv că acestea sunt semnate de Iulian Dumitrescu, despre care social-democraţii au semnalat că, în baza declaraţiilor publice, nu mai are nicio calitate în PNL Prahova.
BEJ mai notează că, „pe cale de consecinţă se apreciază că s-a făcut dovada îndreptăţirii domnului Iulian Dumitrescu de a semna adresele” contestate de PSD.
Iulian Dumitrescu este cercetat de DNA sub control judiciar după ce ar fi primit mită 16 milioane de lei (peste 3,2 milioane de euro) de la un om de afaceri căruia îi ceruse 47,5 milioane de lei.
După ce a fost pus sub acuzare, Dumitrescu a anunţat că demisionează din toate funcţiile deţinute în PNL, şi anume, de prim-vicepreşedinte PNL şi preşedinte al PNL Prahova.
„Având în vedere existenţa dosarului în care DNA mi-a adus acuzaţiile prezentate public, am luat decizia să demisionez din toate funcţiile din partid, deoarece partidul nu are nicio legătură cu această speţă”, scria Iulian Dumitrescu pe Facebook în 1 februarie, ziua în care procurorii anticorupţie l-au plasat sub control judiciar în dosarul în care este inculpat pentru luare de mită şi fals în declaraţii.
Joia trecută, Iulian Dumitrescu susținea că nu îl poate împiedica nimic să candideze la alegerile locale din 9 iunie, însă este o decizie personală, pe care trebuie să o ia.
El spunea că atât Constituţia, cât şi Statutul partidului, îi permit să candideze.
„Există o Constituţie în ţara asta şi Constituţia a fost făcută de nişte oameni mai deştepţi şi decât mine şi decât dumneavoastră şi conform Constituţiei şi cred că ştiţi că am dreptul să candidez.
Există un Statut al partidului, care a fost făcut de nişte oameni şi mai deştepţi decât mine şi conform Statutului am dreptul să candidez, dar există o decizie personală pe care trebuie să o iau eu”, a afirmat Iulian Dumitrescu, citat de News.
ro.
Despre dosarul penal în care este anchetat, el a comentat: „Sunt nişte oameni puşi de Vlad Cosma, care vrea să pună mâna pe judeţul Prahova”.
În aceeași zi, preşedintele PNL, Nicolae, Ciucă afirma, întrebat dacă PNL îl susţine pe Iulian Dumitrescu pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova: „În acest moment nu am o propunere de la filiala Prahova.
În momentul în care o voi avea, vom lua o decizie, decizia o va lua Biroul Politic Naţional.
Nu avem propunerea care să intre în analiza Biroului Politic Naţional”.
Ciucă a precizat că până acum liberalii au validat toate listele de candidaţi pentru consiliile judeţele şi consilii locale.
„Am rămas cu două filiale – Prahova şi Bihor”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
PSD şi-a anunţat deja candidaţii pentru cele mai importate funcţii la nivel local.
Fostul prefect al judeţului Virgiliu Nanu, preşedinte al PSD Prahova, a demisionat din funcţia de prefect pentru a candida la preşedinţia Consiliului Judeţean, în timp ce primarul municipiului Ploieşti, ales în 2020 sub sigla PNL, va candida pentru al treilea mandat, de data aceasta din partea social-democraţilor.
Iulian Dumitrescu este suspectat de DNA că, ajutat de cumnatul său, Daniel Lambrea, ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziţionarea în schimbul sumei de 47.
500.
000 lei a părţilor sociale deţinute de Daniel Lambrea la o societate comercială, valoare supraevaluată faţă de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ca preşedinte de Consiliu Judeţean (CJ) Prahova şi ar fi primit, până în 4 decembrie 2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.
210.
000 lei.
Una dintre societăţile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziţionării societăţii comerciale de la Lambrea i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova.
Preşedintele CJ Prahova este, de asemenea, suspectat că a omis să treacă, în trei dintre declaraţiile de avere pe care le-a completat, sume importante de bani care ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate şi bunuri de lux achiziţionate din afara ţării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidenţial de lux.