Un conflict imobiliar în Timișoara a făcut ca USR să ia poziție în favoarea primarului Dominic Fritz.
În comunicatul partidului, se face trimitere la etnia celor aflați în conflict cu Primăria.
Primăria Municipiului Timişoara a început luni demolarea unui gard, pe care autoritățile l-au considerat ilegal.
Gardul bloca accesul cetăţenilor pe Strada Cezar din Timişoara.
Strada face legătura între Bulevardul C.
D.
Loga şi Parcul Copiilor.
Conform USR, spațiul de trecere a fost închis de proprietarii unei vile.
„Primarul Dominic Fritz a emis o dispoziţie de demolare pentru lucrările ilegale pe domeniul public şi a comunicat această dispoziţie celor care au impus monopolul în acea zonă.
Construcţia aparţine unui cunoscut clan de romi din Timişoara, clanul Cârpaci”, spune USR într-un comunicat citat de agenția de presă News.
ro.
Într-o țară unde, de sute de ani, imaginea romilor este întreținută cu stereotipuri, e tentant să faci din asta un subiect de campanie electorală.
Dar nu e mai puțin grețos decât a fost atunci când adversarii politici ai primarului Fritz au vizat originea sa de etnic german.
Dacă era un clan de „băieți de cartier”, de „skinhead”, de „eschimoși” era mai puțin potențial agresiv? Cu siguranță însă că nu suna la fel de conflictual, de promițător politic, ca atunci când ataci romii.
O democrație se bazează pe capacitatea cetățenilor de a analiza informația, de a argumenta și de a reflecta împreună.
Când insulți deliberat oameni pe baza etnicității, creezi un mediu în care reflecția nu este încurajată.
Zilele trecute, Vasile Blaga, întors pe post de luptător politic de la Bruxelles, ca să-l sprijine pe fostul primar PNL Nicolae Robu, concurentul actualului primar Fritz, spunea că România n-a întâlnit de 30 de ani o luptă cu atât de mare suspans precum cea pentru primăria Timișoarei, din aceste alegeri locale.
La cum a început povestea, ne îndreptăm mai degrabă spre o scenă din recent lansatul film „Civil War”.
În marginea unui câmp, culcați pe burtă și camuflați cu iarbă, doi trăgători ținteau în alți oameni, ascunși într-o casă.
Americani se luptau cu americani.
Se mai auzea câte un „plici”, mai sărea sânge, mai murea un om.
Taberele erau incerte.
Nu se știa „cine cu cine”, dar se știa că se trage.
Martori oculari, ajunși între liniile frontului, jurnaliștii zic și ei: „Dar cine sunt cei pe care îi împușcați?”.
La care unul dintre lunetiști se întoarce și se uită uimit de prostia și ignoranța unei astfel întrebări: „Tu nu înțelegi? Tragem în unii care trag în noi”.
Erau două clanuri de oameni albi, în plin război civil.
