Elevă la spital după ce a căzut de la primul etaj al unui liceu din Cluj-Napoca. Profesoara ar fi atenționat-o „să coboare” de pe pervaz

Spread the love

O elevă a Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca a căzut, luni, de la etajul I al școlii, în timpul orei de limba engleză.

La fața locului a intervenit un echipaj SMURD, iar fata a fost transportată la spital.

Tânăra, care are în jur de 16-17 ani, are mai multe traumatisme în urma căzăturii.

„Echipajele operative au găsit tânăra în stare de conștiență, era cooperantă, și prezenta multiple traumatisme.

Echipajul SMURD i-a acordat asistență medicală de urgență, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

Într-o primă reacție după incident, reprezentanții ISJ Cluj au transmis că, înainte să cadă, eleva a fost atenționată de profesoară să se dea jos de pe pervazul geamului.

„Din declarațiile profesoarei reiese că eleva s-a dus înspre colegii din spatele clasei, în timp ce profesoara discuta cu un alt elev.

Când a văzut-o stând în șezut, pe pervazul geamului din spatele clasei, a atenționat-o să coboare, îndreptându-se spre ea, moment în care fata s-a lăsat pe spate și a căzut în gol.

Precizăm faptul că directorul Liceului de Arte Vizuale „Romulus Ladea” Cluj-Napoca a informat imediat I.

Ș.

J.

Cluj cu privire la incidentul petrecut în spațiul școlii, potrivit procedurii de comunicare a incidentelor în regim de urgență”, a transmis Inspectoratul Școlar Cluj într-un comunicat de presă.

Lasă un răspuns