INTERVIU Secretele din spatele Academiei lui Gică Hagi – Câți copii se antrenează la Ovidiu, sfatul dat părinților și cât au contat modelele găsite la Real, Barca și Ajax

Spread the love

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” de la Ovidiu produce an de an jucători care debutează în campionatul național de la vârste fragede, iar printre cei care s-au lansat de aici se numără Ianis Hagi, Florinel Coman, Alexandru Mitriță, Florin Tănase și Răzvan Marin.

Proiectul de la malul mării este tot mai ambițios de la an la an, iar în urma vizitei de la Constanța am aflat care sunt obiectivele academiei pe termen lung, care sunt sfaturile pentru părinții care-și doresc să își aducă copiii la această academie, dar și ce număr de sportivi activează în prezent în academia Hagi.

HotNews a avut ocazia să intre pe porțile celei mai importante academii de fotbal din România, cea a campioanei Farul Constanța.

Am reușit să discutăm cu Cristian Cămui, directorul tehnic al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, care ne-a împărtășit câteva din atuurile și obiectivele proiectului ambițios dezvoltat de Gică Hagi.

Din iulie 2020, Cristian Cămui este directorul tehnic al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”.

Acesta a cucerit alături de echipa U19 a Academiei Hagi 7 trofee, câștigând toate finalele susținute: 5 titluri naționale și 2 Supercupe.

El este la club de 13 ani, fiind al patrulea director tehnic după Lucian Burchel, Leo Grozavu și Alex Ortiz-Cabrera.

În afara performanțelor obținute cu echipa U19, Cristian Cămui a pregătit timp de trei sezoane (2014-2017) și pe FC Viitorul II, cu care a reușit o promovare din Liga a IV-a în Liga a III-a.

Cristian Cămui, director tehnic la Academia de Fotbal ”Gheorghe Hagi” / Foto: Daniel Ișvanca / HotNews.

roInfrastructura este punctul forte al Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi”, iar acestea continuă să se dezvolte de la an la an.

Constănțenii au în plan extinderea bazei și construirea mai multor suprafețe de joc, necesare tuturor categoriilor din academie, lucru pe care l-am remarcat și la vizita noastră acolo.

Cristian Cămui: „Dacă spuneți că ați văzut că ne dezvoltăm, acestea sunt principiile lui Gică Hagi, el fiind managerul clubului, patronul și așa mai departe, antrenorul echipei de seniori.

Tot timpul vrea să fim cât mai bine dezvoltați din toate punctele de vedere.

Bineînțeles, infrastructura are un rol important, atâta timp cât în spate este o academie care produce jucători.

”Fotbalul este cel mai popular sport din lume, iar pentru copii este principalul sport care contează de cele mai multe ori.

Mulți părinți încearcă să își înscrie copiii la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, având certitudinea că acolo există un întreg circuit profesionist, de la infrastructură și până la personal.

Cristian Cămui: „Părintele ce trebuie să știe, în primul rând dacă copilul are niște calități care poate să îl îndrume spre fotbal.

Bineînțeles că toți copiii își doresc să ajungă în academia „Gheorghe Hagi”.

Bineînțeles că fiecare copil își dorește să joace fotbal.

În primul rând să aibă niște calități tehnice și puțină inteligență care duc spre un fotbal pe care putem să îl dezvoltăm mai departe.

”Cristian Cămui ne-a oferit detalii și cu privire la numărul de sportivi care activează în prezent în cadrul academiei fondate de Gică Hagi, dar ne-a dezvăluit și cât de dificil este să gestionezi o asemenea masă de copii și juniori.

Cristian Cămui: „Avem în jur de 730 de copii aproximativ, suntem împărțiți în două: în jur de 300 fac parte din fotbalul, academia de elită pe care îi selectăm, jucătorii cei mai buni pe fiecare an de vârstă, iar ceilalți fac să spunem așa un fotbal de masă, care vin sperând în continuare să poată să își dezvolte calitățile ca să ajungă la fotbalul de elită.

Bineînțeles că nu este ușor, vă dați seama, 700 de copii, juniori și așa mai departe sunt greu de gestionat.

Nu este ușor.

Dar o facem cu brio deocamdată și cred că ne descurcăm destul de bine.

”Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” / Foto: Daniel Ișvanca / HotNews.

roNu este un secret faptul că Hagi a promovat de-a lungul timpului foarte mulți jucători pe prima scenă a fotbalului românesc.

Mulți dintre aceștia au făcut pasul către Europa și au construit în timp scheletul actualei echipe naționale de fotbal a României.

Cristian Cămui: „Mi-e greu să spun asta, avem foarte mulți copii care au crescut la noi, care au debutat în Liga 1, care au debutat la noi, au debutat la alte cluburi, au ajuns la loturile naționale, la naționala de seniori.

Sunt foarte mulți care sunt foarte apropiați din punct de vedere valoric, dar în special, bineînțeles că suntem mândri cu cei care ajung la echipa națională.

Mi-e greu să vă dau un nume, că poate se supără ceilalți, sunt mulți talentați, însă sunt câteva nume la ora asta, punându-l pe Ianis Hagi.

În top este Florinel Coman, Mitriță, Tănase care a crescut, Răzvan Marin, îmi vin în cap toți.

V-am spus, ne bucurăm pentru ei și sperăm ca în continuare să producem fotbaliști pentru fotbalul de mare performanță și pentru echipele naționale.

”Stadion Viitorul / Foto: Daniel Ișvanca / HotNews.

roDirectorul tehnic ne-a prezentat și care au fost pașii prin care Academia Hagi a ajuns cea mai puternică din România, pe ce se bazează și cine a creat conceptul tehnic.

Cristian Cămui: „În primul rând pe dorința lui Hagi de a face o academie cât mai puternică, de a progresa zi de zi.

El a venit cu ideea, el a venit cu conceptul tehnic, Fără un concept tehnic nu poți face nimic.

Probabil de asta suntem în continuare și vom fi pe o perioadă cât mai lungă cea mai bună academie din țară, având un concept tehnic.

Avem infrastructura pe care o avem, suntem bine organizați din punctul ăsta de vedere și atunci merg și lucrurile destul de bine.

Cu toate că ne dorim ca și noi să lucrăm în fiecare zi și mai bine.

”Mai mult decât atât, Cristian Cămui a subliniat că în filozofia Academiei Hagi se regăsesc și ceva influențe de la Real Madrid, Barcelona și chiar și Ajax.

Cristian Cămui: „Sunt academii puternice! Gică s-a dus, a stat pe lângă academiile de acolo, a luat câteva idei, dar el a mers pe altceva.

Merge pe ideile lui în primul rând.

A cules probabil ceva de la Real, de la Barcelona, de la Ajax, dar el le-a „asamblat” și a luat tot ce se potrivește cât de cât la fotbalul românesc și la ideile pe care le-a implementat el în academie.

”Academia lui Gică Hagi este de 5 ani cea mai bună din România, conform unei clasificări făcute de Federația Română de Fotbal, iar directorul tehnic a transmis cât de mare este echipa cu care acesta lucrează.

Cristian Cămui: „Munca nu este numai a mea.

Lucrăm în colectivitate, suntem foarte mulți în staff-ul tehnic, cred că am acum în subordine vreo 40 de antrenori, preparatori fizici, antrenori cu portarii, team manageri și așa mai departe.

Cu toții suntem mândri că am ajuns aici și că rezistăm pe prima poziție a academiilor din țară.

Sperăm să mergem din ce în ce mai bine, chiar să progresăm tot mai mult și să producem, așa cum v-am spus mai devreme, fotbaliști cât mai buni.

”Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” Foto: Daniel Ișvanca / HotNews.

ro

Lasă un răspuns