Iranul este în contact cu Statele Unite pentru reluarea negocierilor în domeniul nuclear, afirmă presa iraniană, preluată duminică de agenția germană DPA, citează Agerpres.
Sub titlul „Salvarea acordului în mijlocul unei crize de război”, cotidianul Shargh citează surse informate despre subiect care afirmă că discuţiile nu mai sunt coordonate de viceministrul de externe Ali Bagheri, ci de misiunea iraniană la ONU, respectiv de ambasadorul Amir Saeid Iravani.
Şeful diplomaţiei de la Teheran, Hossein Amirabdollahian, a confirmat sâmbătă că şi în timp ce se afla la New York a avut loc un dialog despre acordul nuclear.
El nu a dat însă detalii şi nu a vorbit despre eventuale negocieri cu reprezentanţi ai SUA.
Ministrul a mai afirmat că Iranul este interesat de o „soluţie diplomatică” la conflictele din Orientul Mijlociu.
Unii comentatori apreciază, conform agenției DPA, că iranienii încearcă să folosească recentul conflict cu Israelul ca o pârghie pentru reluarea acordului din 2015 cu puterile internaţionale, negociat în mandatul preşedintelui american Barack Obama şi denunţat în 2018 de succesorul acestuia, Donald Trump.
Aşa-numitul Plan comun de acţiune cuprinzător (Joint Comprehensive Plan of Action, JCPOA) prevedea suspendarea sancţiunilor împotriva Iranului, în schimbul restricţionării programului nuclear iranian.
Ulterior, Iranul a reluat îmbogăţirea uraniului până la concentraţii utilizabile pentru arme atomice.