Recent, amplasamentul Spitalului Regional de Urgență (SRU) Cluj a fost predat constructorului pentru începerea lucrărilor.
Potrivit rectorului Universității de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, realizarea Spitalului Regional din Cluj este „o certitudine”, iar UMF Cluj intenționează să construiască în apropierea spitalului un nou cămin pentru studenți și medicii rezidenți.
„Spitalul Regional de Urgență este un vis al tuturor clujenilor și nu numai, cred că și a celor din zona Transilvaniei.
Noi suntem colaboratori apropiați cu toți partenerii implicați în proiect, iar în acest context pot spune că realizarea Spitalului Regional de Urgență din Cluj este o certitudine”, a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, rectorul UMF Anca Buzoianu la întrebarea monitorulcj.
ro cu privire desfășurarea proiectului de realizare a SRU Cluj.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca pregătește medici și personal medical pentru Spitalul Regional de Urgență.
„Datoria noastră este să-l populăm.
Aceasta este datoria universității, să asigure resurse umane pentru toate dezvoltările pe Sănătate din Cluj – Spitalul Regional, Spitalul Pediatric Monobloc și alte structuri medicale.
Din acest motiv ne-am și pregătit, am mărit oferta educațională în urmă cu câțiva ani, am crescut cifra de școlarizare la Medicină și Asistență Medicală, pentru a asigura personal medical în noile spitale.
Spitalul Regional va avea și spații didactice, precum și un centru de simulare pentru exercitarea manoperelor medicale de către medici”, a explicat Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Astfel, UMF Cluj intenționează să realizeze și un cămin pentru medicii rezidenți și studenții mediciniști, în proximitatea viitorului spital.
„Pot spune că avem în plan ca în vecinătatea Spitalului Regional de Urgență să construim un cămin atât pentru studenți, cât mai ales pentru rezidenți.
Avem nevoie de colaborare cu Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară în acest sens, care dispune de un teren în zonă și sunt favorabili unei asemenea colaborări”, a declarat Anca Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.
„În opt luni de zile, clădirea trebuie să iasă din pământ, a fost desemnat constructorul și a fost semnat contractul pentru prima etapă.
În mod sigur, investiția se va face”, a declarat în cadrul conferinței și Csilla Hegedus, directorul Agenției de Dezvoltare Regionale (ADR) Nord-Vest.
În februarie 2024, a fost semnat contractul pentru construcția celor două spitale regionale de la Cluj și Iași, urmând și desfășurarea procedurii ulterioare pentru proiectul spitalului din Craiova.
Proiectele spitalelor regionale din Cluj și Iași trebuie încheiate până în 2027.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro