Cercetătorii au reușit să construiască un arbore genealogic pentru cel mai popular tip de cafea din lume, iar studiul oferă noi perspective pentru dezvoltarea de noi soiuri de cafea cu rezistenţă îmbunătăţită la boli, la schimbările climatice, dar şi cu noi calităţi.
Oamenii de ştiinţă au descifrat genomul cafelei arabica ajungând până la originile acesteia, o încrucişare naturală între alte două specii de cafea, produsă în urmă cu între 610.
000 şi un milion de ani, în pădurile din Etiopia.
Conform constatărilor, această specie de cafea este mai veche decât specia noastră, Homo sapiens, apărută în Africa în urmă cu aproximativ 300.
000 de ani, potrivit Reuters.
Cercetătorii au secvenţiat genomurile a 39 de soiuri de cafea arabica, inclusiv cele ale unui specimen din secolul al XVIII-lea, pentru a crea genomul de cea mai bună calitate de până acum al speciei, a cărei denumire ştiinţifică este Coffea arabica.
Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, o regiune specifică din genom care ar putea fi esenţială pentru reproducerea sau aplicarea tehnicilor de inginerie genetică în vederea creşterii rezistenţei la boli.
„Arabica este una dintre cele mai importante culturi de bază din lume, constituind o mare parte din economiile agricole ale ţărilor în care este cultivate”, a declarat biologul specializat în evoluţia plantelor Victor Albert de la Universitatea din Buffalo, New York, unul dintre conducătorii studiului apărut recent în publicația ştiinţifică Nature Genetics.
„Ea reprezintă o parte importantă a mijloacelor de trai ale micilor actori locali, nefiind cultivată şi exploatată doar de marile companii.
Cafeaua este o sursă bogată de antioxidanţi şi, bineînţeles, de cofeină – care mă ajută pe mine şi pe restul lumii să rămânem treji”, a adăugat Albert.
Cercetarea a demonstrat că populaţia speciei de cafea arabica a cunoscut ascensiunea, dar şi declinul de-a lungul mileniilor, odată cu încălzirea şi răcirea climei.
Cafeaua arabica a fost cultivată pentru prima dată de locuitorii din Etiopia şi Yemen, răspândindu-se ulterior în întreaga lume.
„Cafeaua şi omenirea sunt strâns legate de-a lungul istoriei.
În multe state producătoare, cafeaua arabica reprezintă mai mult decât o cultură agricolă, ea face parte din cultura şi din tradiţia” ţărilor, a declarat Patrick Descombes, expert în genomică și profesor la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie (EPFL), de asemenea conducător al studiului.
Potrivit constatărilor, cafeaua arabica prezintă o diversitate genetică scăzută din cauza unui istoric de consangvinizare şi a dimensiunii reduse a populaţiei sale.
Specia, sensibilă la dăunători şi boli, poate fi cultivată într-un număr limitat de localităţi în care condiţiile climatice sunt favorabile, iar ameninţarea unor boli este mai redusă.
Cercetarea „deschide calea către noi abordări de creştere”, care vor duce „la dezvoltarea de noi soiuri cu rezistenţă îmbunătăţită la boli, la schimbările climatice şi cu noi calităţi” în ceea ce priveşte aroma, a precizat Descombes.
Cafeaua este una dintre cele mai consumate băuturi din lume.
Se estimează că sunt consumate zilnic 2,25 miliarde de ceşti de cafea.
De asemenea, este una dintre cele mai tranzacţionate mărfuri.
Cafeaua arabica reprezintă majoritatea producţiei mondiale de cafea.
Potrivit cercetătorilor, cafeaua arabica s-a format ca urmare a unei hibridizări naturale între două specii, Coffea canephora şi Coffea eugenioides.
Specia canephora se numeşte cafea robusta, al cărei genom a fost secvenţiat în 2014.
Robusta este folosită de obicei sub formă de cafea instant, în timp ce arabica este considerată o cafea cu aromă superioară, fiind apreciată în general pentru gustul său mai echilibrat şi mai fin.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro