Partidul Comunist Chinez (PCC) încearcă să stopeze corupția din Belt and Road Initiative (BRI) sau Noul Drum al Mătăsii, cum mai este cunoscută strategia de dezvoltare a infrastructurii globale adoptată de China în anul 2013.
Deși mituirea unor oficiali străini în acordarea unor contracte pentru companii chinezești este un mecanism al BRI despre care nu se vorbește deschis, pentru PCC a devenit intolerabil faptul că oficiali chinezi delapidează chiar fonduri chinezești, scrie The Strategist, publicație editată de think-tankul Australian Strategic Policy Institute, cu sediul la Canberra.
Este o extensie a campaniei interne de condamnare a oficialilor care s-au îmbogățit ilegal, campanie începută cu mai bine de zece ani în urmă.
În cazul BRI, combaterea corupției ar promova și ideea că Inițiativa este transparentă și eficientă.
O analiză a documentelor chinezești arată că această schimbare a început în 2021, când oficiali din agenția anticorupție a Partidului Comunist, Comisia Centrală pentru Disciplină și Inspecție (CCDI) au fost detașați în străinătate la companiile de stat pentru a monitoriza conducerea acestora.
China promovează BRI ca destinată binelui global, dar facilitează totodată influența economică a Chinei prin integrare economică și extragerea resurselor, iar prin crearea unei dependențe față de China crește și influența geopolitică a acesteia.
Ideea unei BRI „curate” a fost promovată încă de la primul Forum Belt and Road pentru Cooperare Internațională din 2017.
De atunci a fost intensificat discursul după care măsurile anticorupție din BRI reprezintă o combatere la nivel global a corupției.
Acest discurs însă minimalizează practicile corupte ale companiilor chineze implicate în Inițiativă.
Totuși, nu corupția în sine a determinat autoritățile chineze să intensifice monitorizarea și anchetele.
China are o legislație care sancționează oficialii care mituiesc demnitari străini însă cu o anumită condiție, anume doar în cazurile care implică „un beneficiu comercial incorect”, ceea ce este greu de definit în instanță.
Ca rezultat, în ciuda numeroaselor acuzații și informații de mituire a unor oficiali străini de către companiile chineze, doar în puține cazuri s-a ajuns la punerea sub acuzare.
În 2023, un tribunal din Guangzhou a condamnat doi foști oficiali ai companiei de stat China Railway Tunnel Group Co Ltd pentru mituirea unor demnitari din Singapore și delapidare.
Un număr redus de procese arată că eforturile CCDI de a reduce corupția în proiectele BRI sunt întrebate mai degrabă către cei care delapidează bani și resurse chinezești decât împotriva celor care mituiesc oficiali străini.
China a lansat în 2013 o campanie anticorupție pentru a-i condamnat pe oficialii care primeau mită în țară.
Apelul lui Xi Jinping din 2017 pentru o BRI „curată” este o extensie a acestei campanii.
Oficialii guvernamentali recunosc adese că sumele mari de bani din proiectele BRI generează în mod firesc corupție.
Câțiva responsabili din companii și instituții financiare angajate în proiecte BRI au fost anchetați, iar numărul anchetelor a crescut dramatic din 2021.
Prin comparație cu primii ani în care Xi Jinping s-a aflat la putere, numărul de cazuri de corupție din companiile de stat și instituțiile financiare au crescut brusc.
CDDI a început anchetarea a aproape 300 de oficiali din aceste instituții în cele 18 luni care au trecut de la Congresul XX al PCC din 2022, comparativ cu aproximativ 400 în timpul primilor cinci ani ai campaniei anticorupție.
Totuși, din cauza lipsei de transparență a proceselor de corupție, evaluarea dimensiunii acesteia în cadrul Belt and Road Initiative este problematică.
Însă numărul mare de demnitari anchetați în legătură cu BRI este un semn că decidenții politici sunt îngrijorați.
De exemplu, în ultimii doi ani, CDDI a anchetat peste 20 de persoane cu funcții importante la Export and Import Bank of China și China Development Bank, care sunt printre finanțatorii de vârf ai proiectelor BRI.
De asemene, au fost anchetate și persoane de la vârful companiei COSCO, cel mai mare conglomerat de stat implicat în transporturi navale și logistică.
În ultimii ani, China a semnat o serie de tratate de extrădare cu țări implicate în BRI pentru a le ajuta să tragă la răspundere oficiali chinezi corupți.
În plus, CDDI a organizat controale comune cu autoritățile locale.
Însă numărul neglijabil de persoane care au fost judecate pentru mituirea unor demnitari străini în cadrul proiectelor Belt and Road Initiative arată că autoritățile chineze sunt mai preocupate de eventuala delapidare a banilor și resurselor chinezești decât de corupție în general.
Efortul anticorupție din cadrul BRI este doar un caz de extindere a unei campanii interne peste hotare, se mai spune în analiza publicată de către The Strategist.