Opinie. Dragoș Damian, Terapia Cluj: „Ne întrecem în dezbateri despre inteligenta artificială, digitalizare și roboți în România, o țară cu 40% dintre angajați plătiți în batjocură cu un salariu minim ridicol”

Spread the love

  Nu se poate trăi din netul unui brut de 3.

000 sau 4.

000 de lei și, să mai subliniem odată, România nu are de loc cea mai mare fiscalitate a muncii din UE.

Nu se poate trăi și pentru ca, așa cum era de așteptat (analiștii bineînțeles că nu s-au prins dinainte), România a avut în trimestrul 1 din 2024 cea mai mare inflație din UE, despre care toți se reped să spună ca este în scădere – e drept, 7% este mai puțin decât 13% – dar rămâne enormă pentru cei 2 milioane de români care trăiesc din netul unui brut de 3.

000 sau 4.

000 de lei.

40% dintre angajații români și familiile lor sunt condamnați la sărăcie prin salariul minim deși angajatorii se laudă peste tot că au avut un 2023 cu afaceri de vis.

Acum, discuția cu salariul minim – să subliniem din nou și faptul că marea majoritate a celor care îl încasează sunt în privat – are foarte multe școli de gândire care se întind de la școală socialistă – trebuie să acopere coșul zilnic (ce naiba înseamnă asta?) – până la școala capitalistă – trebuie să reflecte productivitatea muncii (ce naiba înseamnă asta?).

Dacă mergem pe varianta socialistă atunci să observăm că netul salariului minim din România nu acoperă nici pe departe coșul zilnic, ceea ce înseamnă că 2 milioane de români și famillile lor se zbat în sărăcie.

Dacă mergem pe varianta capitalistă atunci să observăm că economia de la noi este extrem de neproductivă (în ciuda tuturor lăudăroșeniilor că creștem și ne dezvoltăm) și că mai bine închidem decât să ne mai chinuim.

Există desigur și varianta de hibrid Made in Romania în care cele 2 milioane de salariați aflați pe salariul minim mai primesc sume de bani la negru care le întregesc câștigurile și îi ajută să supraviețuiască.

Asta înseamnă evaziune fiscală, iar dacă raportăm asta la 40% dintre salariații români, înseamnă că suntem o țară incapabilă să se opuna criminalității fiscale.

Când se mai miră câte un oficial străin cu privire la rezilienta noastră, să îi explicăm că de aia, că economia subterană este mult mai puternică decât cea de suprafață.

 Dezbaterea cu privire la salariul minim european aduce mai degrabă a manipulare și confuzie.

Creșterea salariului minim din iunie 2024 nu este adoptarea unei directive europene ci un angajament politic luat de Marcel Ciolacu.

Mi-a plăcut dintotdeauna Marcel Ciolacu (acum să vedeți raptus de hate….

.

), cred că vrea să guverneze responsabil, însă este captiv unor interese teribil de complicate care-i numesc consilierii și îi plantează eșaloanele 3-4-5 din ministere, îndepărtând economia de o direcție clară de dezvoltare sustenabilă.

Aceste interese fac ca România să nu aibă strategii de dezvoltare; cel mai bun exemplu, noi dăm ajutoare de stat împușcând în toate direcțiile, în loc să avem 4-5 domenii definite drept strategice în care să investim toți banii și să pregătim brațe de muncă.

 Așadar, spuneți că 2 milioane de buldo-excavatoriști, ospătari, spălători de vase, cusători, mulgători, personal de curățenie, instalatori, operatori chimiști, șoferi de toate felurile, personal îngrijire vârstnici și alte sute de ocupații din COR care sunt extrem de căutate sunt plătite cu salariul minim pe economie și nu primesc nimic altceva la negru? Păi atunci, la deficitul de fortă de muncă de peste tot, vor pleca toți din România și nu va mai avea cine să execute marile planuri care ne stau în față.

 Sau, spuneți că toți aceștia, pe lângă salariul minim, primesc și sume suplimentare la negru? Păi atunci avem o țară unde criminalitatea fiscală este legea și vom fi văzuți în continuare drept o țară coruptă și periferică.

Opinie de Dragoș Damian, CEO Terapia ClujCitiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns