Înainte de începutul meciului, Farul Constanța se află pe locul 4 cu 29 de puncte, dar o victorie ar propulsa trupa lui Gică Hagi pe poziția a doua, ocupată acum de CFR Cluj cu 31 de puncte.
Farul a venit după victoria de pe terenul Universității Craiova, 2-1, în timp ce ardelenii au fost învinși în etapa precedentă de FCSB, 0-1, pe teren propriu.
Cele două formații s-au întâlnit de 34 la nivelul primei ligi: 11 victorii Farul, 7 remize și 16 succese CFR Cluj.
Gruparea constănțeană este neînvinsă în ultimele două jocuri de „acasă” contra CFR-ului, însă are o singură victorie pe teren propriu în istoria confruntărilor directe.
În ciuda ocaziilor pe care CFR le-a avut, clujenii au primit două goluri de la Farul Constanța.
Primul gol a fost marcat în minutul 22 când Louis Munteanu a driblat în interiorul careului, fără șansă pentru Sava.
Cojocaru a mărit avantajul echipei din Constanța în minutul 41.
Scorul la pauză a fost 2-0 pentru Farul Constanța.
Farul a dus scorul la 3-0, prin Grameni, care a șutat de la marginea careului.
Mingea, deviată ușor de Keita, a intrat în poartă după ce a atins bara laterală.
Otele a redus în minutul 76 din diferență cu un șut din interiorul careului.
Bucuria clujenilor nu a durat mult, deoarece Cojocaru s-a lansat spre careul oaspeților și trimite mingea în plasă cu șpițul de la marginea suprafeței de pedeapsă.
Ganea trimite din nou mingea în poarta oaspeților, șutul fiind deviat, iar meciul s-a terminat 5-1 pentru Farul Constanța.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro