Veniturile Greciei provenite din turism pe primele două luni au cunoscut o creștere apreciabilă față de anul trecut, ceea ce indică un succes al strategiei acestei țări de a deveni destinație turistică pentru întreaga durată a anului, informează publicația Ekathimerini, citată de Agerpres.
Deficitul de cont curent al Greciei a fost redus de creșterea veniturilor obținute din turism, cu 24,5% în primele două luni ale anului, față de aceeași perioadă a anului trecut, de la 475,5 milioane euro în ianuarie – februarie 2023 la 589,7 milioane de euro în ianuarie – februarie 2024.
Strategia guvernului de la Atena de a promova Grecia ca o destinație turistică pentru întregul an pare a fi una de succes întrucât s-a înregistrat nu doar o creștere a veniturilor din turism, ci și una a sosirilor vizitatorilor străini, cu 20,7% mai mare decât în primele două luni ale anului trecut, potrivit Băncii Centrale a Greciei.
În primele două luni din acest an, deficitul de cont curent a scăzut cu 41,5 milioane de euro, situându-se la 1,5 miliarde de euro.
Conform unui studiu al Confederaţiei Turistice Elene (INSETE) publicat luna aceasta, contribuţia totală a turismului la economia Greciei în 2023 (incluzând beneficiile directe şi secundare) este estimată între 62,8 şi 75,6 miliarde de euro sau 28,5% – 34,3% din PIB.
Asta înseamnă unul din trei euro câştigaţi în fiecare an de Grecia vine din turism, ceea ce demonstrează dependenţa economiei elene de acest sector.
Conform studiului, contribuţia directă a turismului este estimată la 28,5 miliarde de euro în 2023 sau 13% din PIB, fiind cel mai ridicat nivel înregistrat până acum.
În comparaţie, în 2022, contribuţia directă s-a situat la 23,9 miliarde de euro sau 11,6% din PIB, iar în 2019 de 23,1 miliarde de euro sau 12,6% din PIB, precizează INSETE.
O porporție covârșitoare a veniturilor obținute din turism, de 82,7%, este reprezentată de veniturile aduse de turiștii din străinătate.
De asemenea, sectorul turismului este de depate cel mai mare angajator din Grecia.
În trimestrul III din 2023, 16,4% din forța de muncă era angrenată direct în turism, iar per total, direct şi indirect, s-a ajuns la aproximativ 40% din forţa de muncă.