Agenţia Naţională de Transplant a anunţat, vineri, că s-au realizat prelevări de organe de la trei pacienţi, în mai puţin de 72 de ore.
Operaţiile au avut loc la București, Baia Mare și Iași.
„Baia Mare, Bucureşti şi Iaşi.
Trei intervenții de prelevare în mai puţin de 72 de ore: 9 oameni aflați în suferință au primit o nouă şansă prin transplant de ficat, rinichi şi plămâni.
Transplantul înseamnă VIAŢĂ!O săptămână de foc pentru echipele medicale implicate în activitatea de transplant, care au făcut un adevărat maraton pentru salvarea de vieţi.
O cursă contracronometru pentru viață, în care solidaritatea şi dragostea faţă de semeni, tăria de a lua decizii foarte grele, munca responsabilă şi efortul colectiv fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.
Toți sunt eroii care au alergat între moarte și viață și au făcut ca suferinţa să se transforme în speranţă!Începând de marţi și până în zorii zilei de ieri, au fost nu mai puțin de 3 prelevări de organe în 3 orașe diferite, în urma cărora 9 pacienți au beneficiat de o interventie de transplant organ”, a transmis Agenția Naţională de Transplant, într-o postare pe Facebook.
9 pacienți au primit o nouă șansă la viață, iar dintre aceștia 2 sunt din Cluj.
„Astfel, datorită acestui efort colectiv, 2 pacienți au fost transplantați renal la #ICUTR Cluj Napoca și alți 4 pacienți la Spitalul Clinic Dr.
C I Parhon, Iasi, iar 2 pacienți au beneficiat de o intervenție salvatoare de transplant hepatic la Institutul Clinic Fundeni.
Datorită platformei europene de schimb de organe FOEDUS la care este inclusă şi Agenţia Naţională de Transplant, deoarece pe teritoriul României nu au existat receptori compatibili pentru plămâni, la Iaşi a fost prezentă o echipă de chirurgi din Elveţia.
Mulțumim din inimă, cu profund respect și recunoștință, acestor familii pentru gestul altruist și generos pe care au ales să îl facă, transformând durerea și suferința lor într-un alt început pentru alți pacienți a căror unică șansă este un transplant”, a încheiat Agenția Națională de Transplant.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro