Persoanele grav rănite sau rudele persoanelor decedate în accidente auto acoperite prin RCA-ul unor firme în faliment precum Euroins și City Insurance ar putea avea prioritate la plata cererilor de despăgubire de către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA), potrivit unui proiect de lege, care trebuie adoptat rapid de Parlament pentru a închide o procedură de infringement.
Sute de mii de păgubiți cer peste 4,19 miliarde de lei de la cei doi asigurători în faliment, iar FGA plătește cu întârzieri de luni de zile.
Parlamentul va aduce în curând schimbări majore legii de funcționare a Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru a transpune în legislație o Directivă UE (2021/2118), ale cărei prevederi ar fi trebuit aplicate de România până în data de 23 decembrie 2023.
Una dintre principalele schimbări este aceea că păgubiții unui asigurător aflat în faliment vor putea cere daune de peste 500.
000 de lei, cât este limita în prezent.
Proiectul de lege a trecut de Senat, iar acum este aproape de a fi adoptat de Camera Deputaților, for decizional.
Comisia de buget a Camerei Deputaților a admis marți, 16 aprilie, un amendament la acest proiect de lege care dă prioritate la plată persoanelor grav rănite sau rudelor persoanelor decedate în accidente rutiere acoperite prin RCA, potrivit unui comunicat al asociației Finprotect, care a susținut această propunere legislativă.
Legislația actuală prevede plata despăgubirilor în ordinea primirii cererilor de către FGA, fără să ia în calcul alte elemente, cum ar fi gravitatea cazului, natura sa socială sau necesitatea unei plăți urgente.
Amendamentul inițiat de Iulius Marian Firczak, deputat Minorități, prevede modificări la art.
15 din lege astfel încât să fie analizate cu prioritate:Contactat de HotNews.
ro, deputatul Iulius Marian Firczak a declarat că proiectul de lege cu amendamentele adoptate de Comisia de buget va trebui să mai fie avizat și de Comisia de politică economică (cel mai probabil săptămâna viitoare), după care merge la vot în plenul Parlamentului.
Surse guvernamentale au declarat joi pentru HotNews.
ro că Ministerul de Finanțe a primit deja de la Comisia Europeană o scrisoare de punere în întârziere (prima etapă a procedurii de infringement) pentru netranspunerea Directivei UE și că în aceeași situație mai sunt alte 16 țări UE.
Contactat de HotNews.
ro, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a confirmat situația.
Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat marți că a plătit aproximativ 1,86 miliarde de lei către creditorii de asigurări ai City Insurance și Euroins, până la 31 martie 2024, după instrumentarea a peste 193.
000 de cereri de plată.
Întârzierile în analiza și plata acestor cereri de plată sunt de ordinul lunilor.
În cazul City Insurance, FGA analizează în prezent cererile de plată înregistrate până la data de 6 august 2022, în timp ce în cazul Euroins, FGA analizează în prezent cererile înregistrate până la data de 7 mai 2023.
La solicitarea HotNews.
ro, FGA a comunicat că fondurile disponibile la 31 martie 2024 se situau la aproximativ 159 milioane de lei și că acest sold contabil este dinamic, modificându-se lunar, raportat la situația lunară a încasărilor și a plăților efectuate în favoarea creditorilor de asigurări.
„În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de lege”, spune FGA.
În plus, Fondul a făcut trimitere la același proiect de lege care urmează a fi adoptat în Parlament, care ar urma să ofere noi pârghii financiare pentru plata daunelor.
„Precizăm însă că, la acest moment în Camera Deputaților se află în dezbatere o propunere legislativă de modificare a Legii nr.
213/2015, fiind inserat un amendament, potrivit căruia Fondul poate încheia contracte de asigurare, precum și orice alte contracte financiare, inclusiv contracte similare contractelor de reasigurare adecvate profilului de risc și specificului activității Fondului.
Modificările legislative au în vedere obținerea unor venituri suplimentare care să asigure îndeplinirea obligațiilor Fondului”, au mai precizat oficialii FGA.