O instanță din Sankt Petersburg l-a condamnat joi la 7 ani de închisoare pentru trădare pe Alexandr Kuranov, un cercetător veteran care a lucrat la tehnologiile dezvoltate de Rusia pentru crearea rachetelor sale hipersonice, anunță Reuters.
Un reprezentant al instanței din Sankt Petersburg a precizat că Kuranov, în vârstă de 76 de ani, va fi transferat la o închisoare de securitate ridicată și amendat cu 100.
000 de ruble (aproximativ 1.
000 de dolari).
În momentul arestării sale în august 2021 Kuranov ocupa funcția de director general al Centrului de Cercetare a Sistemelor Hipersonice, unde coordona de ceva timp eforturile de dezvoltare a unei noi versiuni pentru o aeronavă hipersonică sovietică numită Ayaks.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat în mod repetat că Rusia este lider mondial în domeniul rachetelor hipersonice, arme de ultimă generație care pot transporta focoase la viteze de până la 10 ori mai mari decât cea a sunetului pentru a străpunge sistemele de apărare antiaeriană.
Putin afirmă că rachetele hipersonice sunt una dintre armele „invincibile” ale Rusiei.
Luna aceasta autoritățile ucrainene au declarat că Rusia a folosit în premieră rachete hipersonice Zircon pentru a ataca Kievul.
Vladimir Putin confirmase în luna februarie că forțele armate ruse au folosit astfel de rachete împotriva Ucrainei.
Kuranov a fost arestat de FSB în 2021, agenția rusă Interfax transmițând atunci că el este suspectat că a transmis informații despre tehnologii hipersonice unui cetățean străin.
Purtătorul de cuvânt al instanței din Sankt Petersburg a precizat joi că omul de știință a fost condamnat după două procese, o informație care vine în condițiile în care acuzațiile de trădare sunt judecate de regulă în spatele ușilor închise în Rusia.
În luna martie a anului trecut Rusia a arestat sub suspiciunea de trădare alți 3 cercetători veterani din domeniul tehnologiilor hipersonice, o mutare care a provocat consternare în rândul comunității științifice a țării.
Colegii lui Anatoli Maslov, Alexandr Șipliuk și Valeri Zveghințev au notat într-o scrisoare deschisă că aceștia sunt nevinovați în ceea ce privește acuzațiile care li se aduc și că punerea lor sub acuzare amenință să provoace prejudicii grave cercetărilor științifice din Rusia.
„Îi cunoaștem pe fiecare în parte drept patrioți și oameni decenți care nu sunt capabili să facă ceea ce autoritățile de investigație îi suspectează că au făcut”, afirmau aceștia în scrisoare.
Cei 3 oameni de știință erau angajați ai ITAM, Institutul Kristianovici de Mecanică Teoretică și Aplicată din Novosibirsk.
Scrisoarea semnată de colegii lor de la ITAM a amintit de asemenea de cazul lui Dmitri Kolker, un alt cercetător din Siberia care a fost arestat în 2022 sub suspiciunea de trădare și adus la Moscova pentru interogare, în pofida faptului că suferea de cancer pancreatic.
Kolker, un specialist în lasere, a murit două zile mai târziu.
Avocatul său a declarat că acesta a fost dus la infama închisoare Lefortovo din Moscova, condusă de FSB.
Unii critici ai Kremlinului afirmă că o parte a arestărilor sub suspiciunea de trădare sunt nefondate și ilustrează paranoia autorităților ruse, un lucru negat de Moscova.
Datele publicate de Curtea Supremă a Rusiei arată că anul trecut 39 de persoane au fost condamnate pentru trădare în Rusia, comparativ cu 16 condamnări pronunțate în 2022 în baza acestei acuzații.