Pe 13 aprilie am petrecut de Anul Nou srilankez.
Au fost mii de oameni și unii dintre ei au relatat că sunt apăsați de aceeași problemă: muncesc din greu, însă și mai greu le e cu actele.
Am auzit prima dată de importanța zilei de 13 aprilie de la un srilankez care și-a făcut timp să bea un ceai cu mine și să răspundă la întrebarea mea vagă: Cum este viața voastră aici? Ulterior mi-a povestit despre Anul Nou srilankez, care se sărbătorește în noaptea de 13 spre 14 aprilie, chiar organizatorul Revelionului, Ranga Weerakoon, un bărbat de 34 de ani care și-a petrecut ultimii șase în România.
El este răspunzător pentru cele mai cunoscute petreceri srilankeze de la noi – în București, Alba Iulia, Arad, Focșani.
În 2024 a fost a șasea petrecere organizată de Ranga Weerakoon.
Ranga.
FOTO: Arhiva personalăRanga este o personalitate marcantă în comunitatea srilankeză din România.
Ajuns aici în 2018 pentru a lucra într-un hotel din Craiova, spune că a avut de-a face cu abuzuri la locul de muncă, așa că a trecut granița ilegal în Germania.
A fost închis acolo timp de 47 de zile și trimis înapoi în România, unde încă avea un permis de ședere valid.
Întors în țară, și-a găsit de lucru în construcții în zona Dragonul Roșu.
În acest moment este manager de trei ani într-o fabrică care se ocupă cu reciclarea plasticului, iar prin împrumuturi și bani economisiți a reușit să deschidă mici afaceri locale în Sri Lanka, gestionate de soția sa.
Spune că visul lui cel mai mare este să îi ajute pe cei câteva mii de srilankezi din România care se află în situații delicate privind documentele: „Numai trei luni dacă le-ar oferi statul acestor oameni să își rezolve actele…” În ciuda spiritului antreprenorial și comunitar, pasiunea cea mai mare a lui Ranga este muzica.
Are o trupă cu care performează la evenimente în România și cu care își petrece, la repetiții, aproape fiecare zi de weekend.
Petrecere de Anul Nou srilankez.
FOTO: Iulia Hau / HotNews.
roAnul acesta, Anul Nou Srilankez s-a sărbătorit la Hala Laminorului, cum ieși de la stația de metrou Republica, și a reunit în jur de 3000 de oameni, cei mai mulți srilankezi și, într-o proporție covârșitoare, bărbați.
Sunt aceiași oameni pe care îi vezi în timpul anului în haine prăfuite de muncă, în timp ce-ți livrează mâncarea acasă sau îți întind covrigii într-un magazin Luca.
Pe alții nici nu-i vezi pentru că lucrează ca sudori pe șantiere sau în fabricile de mâncare unde se taie și se împachetează salatele asortate ce ajung, în cele din urmă, în frigiderele de la Mega.
Oameni despre care am fi tentați să credem că sunt interesați doar să muncească sunt deja la 6 seara strânși în jurul Halei Laminorului, în cămăși sau tricouri pe care nu le poartă la muncă, cu șepci pe cap sau cu părul aranjat cu gel, cu lanțuri mari de argint sau cu lănțișoare de aur la gât, într-o atmosferă care deschide ochii.
În interiorul halei se vând doar doze de bere, sticle de apă și de suc și whisky, dar doar la sticlă, fără pahare, motiv pentru care cele două terase/covrigării de cartier de la intrare sunt înțesate cu srilankezi care se pregătesc cum se cuvine de concertul anunțat la ora șase.
Cei cu afinități muzicale sunt așteptați pe scenă să-și arate talentele.
Momentul începe cu o oră și jumătate întârziere, dar tinerețea și cheful de sărbătoare se simt în aer ca un inevitabil prolog.
Anul Nou, cunoscut și ca Festivalul Soarelui, se sărbătorește în mod tradițional, de sute și sute de ani, sub forma ritualurilor de venerare a Zeului Soarelui, jocuri de masă sau jocuri care amintesc de perioada colonizării britanice, precum cursa oului în lingură (tradus în varianta locală „lime în lingură”).
Anul Nou este sărbătorit în aceeași zi de ambele grupuri etnice principale: sinhala (74% din populație, preponderent budistă) și tamil (11%, în cea mai mare parte hinduși).
„Srilankezilor care vin aici le este mereu dor de familiile lor, de cultura lor, nu știu nimic altceva aici în afară de muncă din momentul în care pun piciorul în România.
Prin aceste petreceri, vreau să aduc puțină bucurie comunității.
Au venit oameni din Alba, Focșani, Iași, Constanța, Arad…”, spune Ranga, organizatorul.
Petrecere de Anul Nou srilankez.
FOTO: Iulia Hau / HotNews.
ro„Sunt aici de un an și jumătate”, îmi scrie pe Facebook unul dintre bărbații pe care i-am cunoscut la petrecere.
„Îmi este dor de oamenii din țara mea, nu numai de familie, ci de toată lumea.
Nu contează cât de fericit sunt aici, mereu simt că mi-am părăsit țara.
Mă bucur să vorbesc cu tine, pentru că nimeni nu mi-a mai pus asemenea întrebări până acum.
” Nu este prima dată când stau de vorbă cu migranți ajunși în țara noastră care nu contenesc cu detaliile, încântați peste măsură să fie doar întrebați cum se simt în România.
Singurul stand cu mâncare srilankeză se bucură de vânzare, dar nu atât pe cât te-ai aștepta.
Petrecăreții nu par deranjați să înlocuiască mâncarea tradițională cu produse de patiserie locală, românească, sau cu felii de pizza, atâta vreme cât sunt bine udate cu vodcă sau alte spirtoase.
La apusul soarelui, atmosfera se încinge, iar singura ușă lăsată deschisă creează un haos între cei care vor să intre și cei care vor să iasă.
Oamenii se împing și strigă, într-o atmosferă mai degrabă de veselie și amuzament decât de gâlceavă.
Ultimele ore sunt dedicate exclusiv dansului și concertelor.
Atunci realizez cu adevărat că oamenii ăștia care muncesc și câte 15 ore pe zi, poate fără nicio recunoaștere sau compasiune, au nevoie, la fel ca noi toți, să socializeze și să se distreze.
Mă uit la ei cum cântă cu voce tare melodii care le-au marcat adolescența și dansează ca și cum ziua de mâine nu ar fi decât un zvon.
Pe măsură ce îi cunosc mai bine înțeleg că distracția și petrecerea sunt aceleași în aproape orice loc de pe pământ și îmi dau seama că srilankezii, prin numărul lor tot mai mare în România, încep să-și lase amprenta asupra vieții de noapte.
Aflu că au loc petreceri în Centrul Vechi din București unde sunt invitați chiar DJ-i srilankezi.
Petrecere de Anul Nou srilankez.
FOTO: Iulia Hau / HotNews.
roAnthos Rv (28), de exemplu, a ajuns în România în august 2022.
Vine din capitala Colombo unde, deși pasiunile lui sunt muzica, sound streamingul și DJ-ingul, familia l-a împins, de la 16 ani, la un job „normal”.
A lucrat ca manager pe un site de construcții, contabil și într-un call center, dar asta doar pentru că n-a avut de ales.
Dacă ar fi fost după el, ar fi organizat petreceri, ar fi creat și pus muzică.
În România a lucrat într-o fabrică de împachetat produse alimentare, a făcut livrare de mâncare, iar acum lucrează pentru lanțul Mesopotamia, la fel ca alți migranți asiatici.
Cu tot timpul lui liber și cu banii de buzunar, Anthos scanează neobosit piața bucureșteană, își pregătește terenul și încearcă să cunoască oameni care l-ar putea ajuta într-o zi să își împlinească visurile.
Este convins că mulți români sunt interesați de cultura muzicală srilankeză și și-a propus să o aducă pe scena bucureșteană.
Îmi vorbește mult despre pasiunea lui pentru muzică și îmi arată video-urile de la petrecerile la care a fost în România și de la cele unde a pus muzică, la el acasă sau în localurile srilankeze din București.
Visul lui pe termen scurt este ca vara asta să ajungă la Saga Festival, iar pe termen lung să călătorească în Franța pentru că, dacă ar fi avut de ales, ar fi migrat acolo.
Iubește Franța.
Cunoaște mulți srilankezi care locuiesc acolo, inclusiv un grup tamil de DJ-i.
N-ar fi putut ajunge în Franța pentru că, dacă procesul de migrare în România l-a costat 3000 de euro, în Franța toată cheltuiala l-ar fi dus la 15 mii de euro.
Este implicat în scena muzicală de la 14 ani, dar primii trei ani i-a petrecut ajutând cu căratul, mutatul și aranjatul aparaturii în backstage.
Momentan pune muzică progresivă și tech house, dar plănuiește să migreze spre afro house, pentru că este la mare căutare în cluburile bucureștene.
Au existat multe dezvăluiri în presă despre abuzurile pe care le-au întâlnit acești oameni pe piața muncii din România.
Majoritatea dintre ei ajung aici, fie după ce s-au împrumutat cu mii de euro în țările de origine, fie după ce familiile au amanetat aurul ce le-a aparținut timp de generații sau au vândut pământuri.
Totul pentru a-i ajuta pe cei tineri să ajungă să muncească într-o țară europeană.
Dar, după cum îmi spune o masterandă care face o lucrare pe acest subiect, mulți se simt acum „niște mașini care trebuie doar să muncească”.
Petrecere de Anul Nou srilankez în București.
FOTO: Iulia Hau / HotNews.
roÎn afara Halei Laminor trec pe lângă mine doi români pe bicicletă, care mă opresc, iar unul mă întreabă „Vedeți și dumneavoastră ce se întâmplă? Vin peste noi de nu mai scăpăm de ei.
” Celălalt confirmă: „În câțiva ani se apucă să facă doi-trei copii de trebuie să plătim și taxe pentru ei.
”Degeaba încerc să argumentez spunându-le că-și plătesc singuri taxele, că oricum majoritatea nu intenționează să rămână aici, că atâția și atâția români s-au stabilit în străinătate și că munca străinilor este acum necesară în România.
„Măcar să aducă de mai aproape, dacă trebuie.
Ucraineni, de exemplu,” vine răspunsul.
„Vedeți și dumneavoastră ce fac musulmanii în Occident.
”Discuțiile pe care le-am avut în ultimele luni cu srilankezi mi-au amintit în mod dureros de romanul orwellian, „Zile Birmaneze”, care prezintă sub pretextul ficțiunii, dar inspirat fără îndoială de anii pe care George Orwell i-a petrecut ca ofițer de poliție în Birmania din anii ‘20, aflată sub domeniu britanic.
Povestea descrie cu detalii aproape dureroase rasismul și exploatarea, cu rădăcini în imperialismul englez al epocii.
După terminarea petrecerii în metroul în drum spre casă, un grup de srilankezi continuă dsitracția.
Cântă, dansează, bat cu palmele ritmuri de ei știute, se lasă filmați de noi restul și ne molipsesc cu cheful lor de viață.
Astăzi, în aeroport, în drum spre Roma, intru în vorbă cu un srilankez care, profitând de liberul acces pe cale aeriană către state vestice, plănuiește să petreacă trei săptămâni în Italia, la un verișor, dar dacă găsește ceva bun de lucru, o să rămână.
Nu știe încă ce urmează; s-a decis să călătorească pentru că agenția de livrare de mâncare din Iași, pentru care lucra de un an și jumătate, s-a închis.
Munca e grea: iarna din cauza frigului, iar vara din lipsa comenzilor sub un target de minim 20 pe zi.
Câteva ore mai târziu postează pe contul de Facebook evenimentul: „M-am mutat în Roma”.
*Anthos Rz este un nume fictiv; persoana a preferat să nu i se menționeze numele real.
