Iarna a revenit pe Transalpina. Acțiunile de deszăpezire, stopate din cauza ninsorii.

Spread the love

  Drumarii au oprit acţiunile de deszăpezire pe DN 67C Transalpina, ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, în zonă fiind înregistrate lapoviţă şi ninsoare, dar şi vânt puternic, potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.

 Astfel, între km 34+800/59+800 de pe DN 67C se înregistrează viscol, gheaţă şi ceaţă, iar temperatura este de minus 5 grade Celsius.

„Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, temperaturi foarte scăzute, vânt puternic, angajaţii nu pot să intervină pentru continuarea acţiunilor de pe DN 67 C, pentru că se expun unui pericol real şi s-a luat decizia încetării pe sectorul periculos.

Dacă vom putea în perioada aceasta să mai lucrăm, vom lucra la indicatoare sau la alte astfel de operaţiuni, dar acolo unde nu ne expunem unui pericol”, potrivit sursei citate.

 Transalpina este închisă, în lunile cu zăpadă, între Rânca şi Obârşia Lotrului, pe o porţiune de peste 20 de kilometri.

La începutul lunii aprilie, pe Transalpina, drumarii inițiau acțiuni de deszăpezire, pentru a redeschide circulația pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee montane din țară.

Vremea rea și condițiile meteo nefavorabile din ultima perioadă au blocat demersul de curățare a traseului montan.

 Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns