Pasca este un produs nelipsit de pe mesele românilor în perioada sărbătorilor pascale.
Rețeta ideală, dacă vrei să îmbini gustul preparatului tradițional cu noi idei, poate fi reprezentată de desertul perfect: pasca fără aluat.
Pasca fără aluat este delicioasă și poate fi asemănată unui cheesecake ușor, iar cele două ingrediente esențiale care fac din desertul respectiv ceva deosebit sunt vanilia și coaja de lamâie, potrivit recomandării de la savoriurbane.
comÎn general, pasca de pe masa de sărbătoare poate fi umplută cu brânză sau smântână și poate avea sau nu aluat.
Pentru un rezultat de excepție, la pască se foloseste brânză de vaci grasă, care trebuie să fie bine scursă prin pânză sau tifon pus dublu.
Rețeta de pască fără aluat este una deosebită de cele clasice prin faptul că albușurile se bat spumă și se incorporează la sfârșit, aspect ce îi oferă o textură aerată, asemenea unui sufleu de brânză.
Ingrediente:*275 g brânză de vaci mai grasă, bine scursă de zer*200 g cremă de brânză *50 g făină de orez (sau făină obișnuită) sau amidon*75 g zahar*2 ouă*un praf de sare*miezul de la ½ pastaie de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat*coaja de lamaie*80 g stafidePentru uns forma:*50 g unt*1 lingură pesmetEvitați să adăugați o cantitate mare de făină (gris sau amidon) pentru că altfel umplutura se va îngroșa și va lua aspect de aluat.
Mod de preparare: Se separă ouăle și se bat albușurile cu un praf de sare până obținem o spumă tare.
Într-un alt castron se amestecă restul ingredientelor (inclusiv gălbenușurile), mai puțin stafidele, care se adaugă la final.
Vanilia și coaja rasă de lămâie sunt foarte importante în compozitia rețetei.
Apoi se adaugă treptat albușurile și se amestecă cu grijă, pentru a nu strivi albușul.
Se tapetează forma de copt (18 cm diametru) cu un pic de unt și pesmet și se toarnă compoziția de pască fără aluat în vas.
Se coace 50 min la 160° (foc mic spre mediu la cuptoarele cu gaz).
Dacă măriți compoziția, timpul de coacere crește până la 70-80 de minute.
Pasca trebuie sa devină aurie, ușor rumenă la suprafață.
Pasca fără aluat se lasă la răcit în vas și se scoate apoi pe un platou.
Se taie doar când e complet rece.
Pasca fără aluat se pudrează cu zahăr pudră vanilat și este gata pentru a fi servită.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro