Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV.
Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România, transmite News.
ro.
Cei trei au fost ani de zile jurați ai show-ului culinar „Chefi la Cuțite” de la Antena 1, post care a renunțat la ei în toamna anului trecut.
Antena 1 a transmis în octombrie că motivul despărţirii „a fost refuzul celor trei juraţi de a participa la filmările din octombrie 2023, conform calendarului de filmare comunicat către ei în martie 2023, refuz exprimat cu foarte puţin timp înainte de data stabilită pentru filmările sezonului 13”, arată comunicatul postului de televiziune Antena 1, în care se menţionează că cei trei urmează să fie înlocuiţi.
Antena a spus apoi că îi dă în judecată și a deschis mai multe procese contra acestora.
Acum, Pro TV a spus că cei trei au revenit la acest post de televiziune.
Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu Cei trei chefi au mai fost juraţi la MasterChef timp de trei sezoane, în perioada 2012-2014, potrivit paginademedia.
ro.
„Suntem foarte încântaţi să anunţăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluţie culinară şi a inspirat milioane de telespectatori în întreaga lume: MasterChef.
Ştiu că mulţi telespectatori Pro TV au aşteptat această veste şi sunt mai mult decât bucuros să anunţ faptul că, în 2024, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu sunt cei trei juraţi MasterChef România”, a spus Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV.
„Au trecut 12 ani de când Pro TV a lansat show-ul MasterChef şi a prezentat publicului român trei chefi tineri.
Multe s-au întâmplat în tot acest timp – Sorin, Florin şi Cătălin au devenit unele dintre cele mai îndrăgite şi respectate personalităţi TV din România.
MasterChef a evoluat de-a lungul anilor, dar acum a sosit momentul ca cei trei chefi să se întoarcă în bucătăria unde totul a început.
Îi întâmpinăm, înapoi la Pro TV, cu mândrie şi emoţie pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu”, a spus Antonii Mangov, director de programe Pro TV.
„Pentru mine, MasterChef este ca prima dragoste, care nu se uită niciodată.
Aici a început totul.
Aici mi-am cunoscut colegii, aici am avut primele întâlniri cu cei pasionaţi de arta culinară, aici am dat primele şorţuri, aici am reuşit să găsim primii bucătari printre amatori, care azi activează cu succes în domeniu.
Au trecut 12 ani de când am intrat prima oară în platoul MasterChef, e ca un nou început.
Noi ne-am schimbat în aceşti ani, nu mai suntem la fel, am îmbătrânit, unii dintre noi, mai ales Scărlătescu (râde), unii sunt mai serioşi, mai ales Dumitrescu (râde)”, a spus acesta.
Chef Florin Dumitrescu: „MasterChef este formatul care ne-a lansat şi care a dat tonul show-urilor culinare în România.
Este prima noastră iubire şi provocare, iar pasiunea pentru mâncare, care s-a plantat în casele oamenilor de-a lungul timpului, ne-a ajutat pe toţi să dezvoltăm o întreagă industrie.
Pentru noi, MasterChef înseamnă începutul, iar dacă cineva mai spera, acum înseamnă şi întoarcerea.
În această perioadă în care am trecut prin diverse lecţii, entuziasmul de a mă întoarce acasă, acolo de unde a pornit totul, e foarte mare.
Mă încearcă un sentiment de siguranţă şi linişte şi abia aştept să îmi demonstrez mie că visul de a ajuta oamenii să descopere bucătăria nu are cum să moară”.
Revenirea într-un nou sezon MasterChef este pentru Chef Cătălin Scărlătescu la fel ca întoarcerea la locurile natale: „Această revenire e ca atunci când, după foarte, foarte mult timp, te întorci acasă şi revezi locurile natale, acelea în care te-ai format, ai crescut.
.
.
MasterChef este show-ul care a revoluţionat gastronomia în România şi îmi doresc ca noii concurenţi să vină cu mult curaj, avem nevoie de toţi rebelii din bucătărie, avem nevoie de toată mâncarea bună şi de cei care vor să ne impresioneze cu adevărat”.
Citește și