Partidul Comuniștilor Ruși a criticat luni Ministerul Educaţiei de la Moscova din cauza introducerii golfului la orele de educaţie fizică din şcolile ruse, considerându-l o tradiţie a elitelor occidentale şi un sport străin de cultura naţională, informează agenția EFE, citată de Agerpres.
„Jocul de golf este o tradiţie a elitelor occidentale neprietenoase, o tradiţie a anglo-saxonilor”, a spus Serghei Malinkovici, liderul partidului, într-o declaraţie acordată agenţiei RIA Novosti.
Malinkovici consideră „de neînţeles” faptul că ministerul impune „un joc al imperialiştilor bogaţi copiilor ruşi care trăiesc în familii muncitoare”.
Ministerul Educaţiei din Rusia intenţionează să introducă golful – precum şi alpinismul, hocheiul pe iarbă, boxul, judo-ul şi alte sporturi – la cursurile de educaţie fizică începând cu anul şcolar viitor, care va începe la 1 septembrie.
În schimb, Malinkovici a recomandat şcolilor ca elevii să practice jocuri tradiţionale ruseşti şi „nu jocuri populare între aristocraţii lumii occidentale”.
„Partidul a trimis un protest în această privinţă şefului guvernului, Mihail Mişustin.
Solicităm anularea acestui decret ministerial precipitat”, a spus el.
Partidul Comuniștilor Ruși este o formațiune politică separată de mult mai cunoscutul Partid Comunist al Federației Ruse condus de Ghennadi Ziuganov.
Guvernul de la Moscova consideră că golful „este un mijloc eficient de educaţie fizică şi, de asemenea, contribuie la dezvoltarea cuprinzătoare a şcolarilor”.
„Golful ca mediul educaţional formează elevilor un sentiment de patriotism şi calităţi morale.
Această activitate sportivă oferă disciplină participanţilor săi, învaţă autocontrolul în situaţii stresante şi respectul faţă de rivali”, se arată în nota oficială.