Sondaj CURS: Alianţa PSD-PNL, pe primul loc în intenţiile de vot în Bucureşti, cu 48%, urmată de Alianţa Dreapta Unită, cu scor la jumătate / Piedone – 38%, Nicuşor Dan – 27%, Cătălin Cîrstoiu – 23%

Spread the love

Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, este cotat cu 38% din voturi, Nicuşor Dan, cu 27%, iar candidatul PSD-PNL Cătălin Cîrstoiu, cu 23%, relevă datele unui sondaj CURS realizat în luna aprilie, citat de News.

ro.

Alianţa PSD-PNL se situează în continuare pe primul loc în intenţiile de vot în Bucureşti, cu aproape 50%, urmată de Alianţa Dreapta Unită şi de partidul lui Piedone În ceea ce priveşte votul la alegerile europarlamentare, tot Alianţa PSD-PNL se află pe primul loc, urmată la mare distanţă de Alianţa Dreapta Unită şi de AUR.

Mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi (53%) consideră că Bucureştiul se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar 37% consideră că se îndreaptă într-o direcţie bună.

Alianţa PSD-PNL continuă să fie pe primul loc în intenţiile de vot la alegerile locale, cu 48%, urmată de Alianţa Dreapta Unită (USR, Forța Dreptei și PMP) – 24%, Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) – 12%, AUR – 11%, SOS România (partidul Dianei Șoșoacă) – 3%.

Conform sondajului CURS, 38% dintre cei chestionaţi ar vota pentru Cristian Popescu Piedone la Primăra Capitalei, 27%, pentru actualul primar Nicuşor Dan, 23%, pentru candidatul PSD-PNL, medicul Cătălin Cîrstoiu, 5% pentru candidatul AUR Mihai Enache şi 2% pentru Diana Şoşoacă.

Același sondaj arată că 80% dintre cei chestionaţi au o părere nefavorabilă despre Diana Şoşoacă, 68% au o astfel de părere despre Nicuşor Dan, 57% au o părere nefavorabilă despre Cristian Popescu Piedone şi 54% au o părere nefavorabilă despre Cătălin Cîrstoiu.

În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Alianţa PSD-PNL are 47% din opţiuni, Alianţa Dreapta Unită – 24%, AUR – 12%, PUSL – 10%, SOS România – 3%.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-9 aprilie, pe un eşantion de 1067 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste, reprezentantiv pentru populaţia adultă rezidentă din Municipiul Bucureşti, probabilist, multistadial, stratificat.

Marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95% Metoda de culegere a datelor a fost faţă-în-faţă, la domiciliul respondenţilor Validarea eşantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS.

Datele au fost ponderate în funcţie de vârsta electoratului bucureştean.

Centrul de Sociologie Urbana si Regionala (CURS) este controlat de Iosif Bubble, care deține și site-ul stiripesurse.

ro.

Soția sa, Diana Tușa, este deputată PSD.

Un sondaj Avangarde realizat la comanda Digi24 și publicat în 25 martie arăta următorul clasament pentru Primăria Capitalei:

Lasă un răspuns