Jurnalistului bulgar de investigaţii Christo Grozev îi este frică să se întoarcă în Bulgaria, chiar și doar pentru o vizită de lucru.
În prezent locuiește la Viena, unde are loc un scandal de spionaj în favoarea Rusiei, potrivit Sega.
bg, citat de Rador Radio România.
Grozev a acordat un interviu postului public de televiziune de la Sofia, în care a vorbit despre acest scandal, despre spionii Rusiei din Parlamentul European, dar și despre alte subiecte.
Întrebat dacă îi era frică să se întoarcă în patria sa, el a răspuns:„Îmi pare foarte rău să spun că DA! Acesta este şi sfatul forțelor de ordine, atât în America, cât și în Europa – că riscul este de cea mai înaltă categorie.
Și vedem că o parte a grupului care a lucrat la urmărirea mea, inclusiv la momentul sosirilor mele în Bulgaria – de fiecare dată au fost cetățeni bulgari, oameni care s-au pus în slujba serviciilor secrete ruse.
Deci, din păcate, Bulgaria este un teritoriu restrâns pentru mine, ceea ce este foarte trist pentru mine”.
Potrivit lui Grozev, în Bulgaria există mulți „idioți utili” pentru a servi intereselor Rusiei, folosind cuvintele lui Lenin despre bulgarii care deservesc în mod voluntar interese rusești.
El susține că în Bulgaria este foarte ușor să găsești oameni care să coopereze cu Kremlinul, chiar și fără a fi plătiţi.
Potrivit acestuia, Bulgaria este o trambulină foarte convenabilă pentru interese rusești, datorită posibilității de a se găsi reprezentanți ai puterii atât plătiți, cât și simpatizanți ideologic.
„Un fost procuror supraveghetor este activ în grupurile de Facebook în care se împărtăşesc mulţimiri președintelui Putin, același procuror sărbătorește ziua de naștere a lui Stalin.
Vă puteți imagina cât de convenabil și de bucuroasă folosește Rusia [aceste lucruri], având în vedere că nu trebuie să plătească”, a spus Grozev.
Potrivit lui Christo Grozev, scandalul din Parlamentul European cu deputați care servesc interesele rusești este chiar util.
Pentru că în sfârșit la Bruxelles începe un proces de purificare de astfel de elemente.
Grozev a atras atenția asupra faptului că grupul de investigații la care a participat în urmă cu câțiva ani a numit-o pe letona Tatiana Jdanok ca fiind în serviciul intereselor ruse în Parlamentul European.
Recent s-a anunţat că Jdanok a lucrat cel puțin 20 de ani ca agent rus.
Referitor la scandalul de spionaj de la Viena, acesta a explicat că spionajul nu se pedepsește în țară, atâta timp cât nu este în detrimentul Austriei.
Dar în ultima vreme lucrurile se schimbă: „A devenit clar că această libertate de spionaj a afectat de fapt și interesele Austriei.
S-a dovedit că o celulă de foști ofițeri care, atunci când au făcut-o, erau ofițeri activi ai serviciului lor de securitate internă și au lucrat ani de zile pentru spionajul rusesc, transmiţând date, au căutat informații despre opozanții importanți pentru serviciile speciale ruse, jurnalişti ca mine.
Dar și mai înfricoșător pentru austrieci, au spionat împotriva propriei țări, au trădat trei telefoane ale miniștrilor austrieci în 2017.
De asemenea, au furat și unul dintre cele mai clasificate computere folosind un sistem special de criptare (Sina) din nou al serviciilor rusești”.
Grozev a spus recent că în casa lui din Austria s-a intrat recent și i-a fost furat laptopul.
Dar nu cel pe care îl vrea spionajul rusesc, ci altul.
Jurnalistul Grozev a dezvăluit pentru postul public de televiziune de la Sofia că a obținut chat-uri din care a aflat că laptopul său a fost predat de la Viena la Sofia, de la Sofia la Istanbul și de la Istanbul la Moscova – la FSB.
Pe același subiect: