Tesla își va concedia peste 10% din angajați, scrie luni revista tech Electrek, citând un document intern al companiei conduse de Elon Musk, potrivit Reuters.
Potrivit ultimului raport publicat în luna decembrie de producătorul auto, acesta avea 140.
473 de angajați la nivel mondial.
Tesla nu a dat curs unei solicitări pentru comentarii, fiind cunoscut faptul că producătorul auto și-a desființat departamentul de relații publice cu ani în urmă, la indicațiile lui Elon Musk.
Tesla urmează să își publice raport trimestrial privind veniturile din primele 3 luni ale lui 2024 mai târziu în cursul lunii aprilie.
Însă producătorul auto a publicat deja cifrele legate de livrări, acestea arătând că Tesla a înregistrat un declin la acest capitol în primul trimestru al lui 2024, o premieră după aproape 4 ani de creștere continuă.
Agenția Reuters amintește de asemenea că Tesla a renunțat între timp la obiectivul de a construi o mașină electrică ieftină, un obiectiv pe care Elon Musk l-a clamat timp de ani de zile ca parte a campaniei sale de a produce un autoturism electric pentru mase.
Prețul acțiunilor Tesla a scăzut cu 0,8% luni înainte de deschiderea sesiunii de tranzacționare a bursei de la New York.
Prețul acțiunilor producătorului auto a scăzut puternic anul acesta, ajungând în prezent la 171 de dolari, comparativ cu 248 de dolari la finele anului trecut.