Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, s-a aflat într-o vizită în Brazilia, alături de procurorul general Alex Florența, de șefa instanței supreme, Alina Corbu, și de președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Georgian Pop.
Informațiile au fost făcute publice, alături de fotografii, de către autoritățile braziliene, în timp ce de la Ministerul Justiției, Parchetul General sau Înalta Curte de Justiție și Casație de la București nu a existat niciun anunț oficial.
Informația a fost publicată pe Facebook de fostul jurnalist Ionel Stoica, actual consilier al primarului Sectorului 1, Clotilde Armand.
Surse judiciare au declarat pentru HotNews.
ro că Alina Gorghiu, Alex Florența, Alina Corbu și Georgian Pop s-ar fi aflat în Brazilia în perioada timp de câteva zile.
În acea perioadă, Alina Gorghiu a avut mai multe postări pe Facebook, fără a comunica însă ceva despre această deplasare.
Nici Ministerul Justiției, Parchetul General sau Înalte Curte de Casație și Justiție nu au transmis nicio informație despre vizita în Brazilia.
UPDATE 10:06 Un comunicat de presă despre vizita în Brazilia a fost transmis luni, puțin înaintea orei 10.
00, de către Parchetul General, care anunță că în perioada 8-12 aprilie procurorul general Alex Florența „a făcut parte dintr-o delegație de lucru” în Brazilia, „care a avut ca obiectiv intensificarea cooperării bilaterale între autoritățile judiciare din cele două state, cu accent pe combaterea criminalității organizate transnaționale”.
Din delegație au făcut parte, alături de procurorul general Alex Florența, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, secretarul general adjunct al Ministerului Justiției, Cătălin Oțel, ambasadoarea României în Brazilia, Monica Știrbu, spune sursa citată.
„O cooperare eficientă între autoritățile judiciare facilitează extrădarea inculpaților, acest demers având menirea de a transmite un mesaj clar organizațiilor criminale că nu există adăposturi sigure pentru activitățile lor ilicite”, spune procurorul general, citat în comunicat.
Parchetul mai spune că în vizita sa în Brazilia Alex Florența s-a întâlnit cu procurorul general al statului Sao Paolo, Inês Maria dos Santos Coimbra, și cu procurorul general al Braziliei, Paulo Gustavo Gonet Branco.
„Cu ocazia întâlnirii bilaterale cu procurorul general al Republicii Federative Brazilia, au fost abordate teme de interes comun, respectiv necesitatea combaterii eficiente a criminalității organizate transnaționale, specificul activităților infracționale organizate care afectează cele două state și indiciile constatate în ultimii ani la nivelul instituțiilor de aplicare a legii privind inițierea unor contacte între grupări infracționale din România și Brazilia, precum și necesitatea unei abordări pro-active a acestor provocări.
În cadrul întâlnirii bilaterale s-a convenit implementarea unui canal de comunicare direct între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul General al Republicii Federative Brazilia, care să permită o cooperare judiciară mult mai rapidă între autoritățile judiciare din cele două state, precum și un schimb rapid de informații și expertiză în domeniile de interes comun.
Demersul se înscrie în strategia generală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de implementare a unor canale de comunicare directă și semnării unor memorandumuri de înțelegere cu autoritățile judiciare din diferite jurisdicții, care să permită o cooperare judiciară mai rapidă și mai eficientă, în contextul globalizării activităților infracționale”, spune Parchetul General în comunicat transmis luni.
„În lumea interconectată de astăzi, criminalitatea organizată transnațională reprezintă cea mai severă amenințare la adresa securității și stabilității globale.
Organizațiile criminale nu cunosc granițe, exploatând adeseori diferențele dintre sistemele juridice naționale pentru a se sustrage răspunderii penale.
Traficul de droguri, traficul de persoane, infracționalitatea cibernetică sunt doar câteva exemple de activități criminale care depășesc granițele naționale si reprezintă provocări semnificative pentru instituțiile de aplicare a legii.
În acest context global, dominat de provocări dintre cele mai diverse, instituțiile de aplicare a legii și sistemele judiciare se văd adeseori constrânse de frontierele naționale și cadrele juridice diferite de la un stat la altul, aspect care creează provocări semnificative în investigarea și urmărirea penală a activităților criminale transnaționale.
De aceea, lupta împotriva crimei organizate transnaționale necesită o abordare coordonată și coerentă la scară globală.
Un sistem solid de cooperare judiciară internațională permite instituțiilor de aplicare a legii să împărtășească rapid informații, resurse și expertiză în timp real.
În plus, o cooperare eficientă între autoritățile judiciare facilitează extrădarea inculpaților, acest demers având menirea de a transmite un mesaj clar organizațiilor criminale că nu există adăposturi sigure pentru activitățile lor ilicite”, a mai spus procurorul general.
Vizita a fost făcută publică de către autoritățile braziliene, mai întâi printr-un comunicat de presă transmis în 8 aprilie de Curtea de Justiție din São Paulo, care a postat și mai multe fotografii de la întâlnirea cu delegația din România.
Printr-un comunicat postat pe site și intitulat „întâlniri de lucru în sistemul judiciar din São Paulo”, Curtea de Justiție din São Paulo a anunțat că președintele curții, judecătorul Fernando Antonio Torres Garcia, s-a întâlnit cu o delegație română formată din Alina-Stefania Gorghiu, ministrul Justiției, Alina Corina Corbu președinte al Înaltei Curți de Justiție și Casație, Cătălin Oțel, ssecretar general adjunct al Ministerului Justiției, procurorul general Alex Florenta, Georgian Pop, președinte al Administrației Rezervelor de Stat (fost deputat PSD) și Monica Mihaela Stirbu, ambasadorul României în Brazilia.
„După întâlnirea cu președintele Curții de Justiție, vizitatorii vor face o vizită la Palatul de Justiție”, mai precizează instituția din São Paulo.
Și Ministerul Justiției din Brazilia a anunțat, printr-un comunicat din 10 aprilie, că ministrul Justiției și Securității Publice al Braziliei, Ricardo Lewandowski, și ministrul Justiției din România, Alina Gorghiu, se întâlnesc „cu obiectivul aprofundării cooperării dintre cele două țări în domeniul justiției, cu accent deosebit pe necesitatea schimbului de informații pentru o mai bună înțelegere a ordinii juridice, reglementărilor și instituțiilor din domeniul înfăptuirii justiției”.
„Miniștrii își vor exprima intenția comună de a dezvolta cooperarea și, în special, îmbunătățirea continuă a cadrului legal”, scrie Ministerul Justiției din Brazilia, care vorbește și despre „un angajament comun de a lucra în interesul justiției ca parte esențială a statului de drept și de a contribui la întărirea relaţiilor de prietenie între cele două state”.