Ministerul francez de externe îl convoacă pe ambasadorul Iranului

Spread the love

Ministrul francez de externe Stéphane Séjourné a anunţat duminică că îl va convoca luni pe ambasadorul iranian în Franţa pentru a „transmite un mesaj de fermitate” după atacurile iraniene efectuate în noaptea de sâmbătă spre duminică împotriva Israelului, relatează AFP.

„Mâine, am cerut serviciilor Ministerului Afacerilor Externe să-l cheme pe ambasadorul iranian pentru a transmite” acest „mesaj de fermitate”, a declarat ministrul duminică la televiziunea publică France 2.

„Nu trebuie să inversăm responsabilitățile”, a adăugat el „Iranienii au fost cei care au atacat Israelul.

(.

.

.

) Din 1979, Iranul a pus ura împotriva Israelului în centrul diplomației sale”.

Teheranul anunțase anterior că i-a convocat pe ambasadorii Regatului Unit, Franței și Germaniei pentru a protesta împotriva „pozițiilor iresponsabile ale anumitor oficiali ai acestor țări cu privire la răspunsul Iranului la seria de acțiuni ale regimului sionist împotriva cetățenilor și intereselor țării noastre”, potrivit unui comunicat al Teheranului.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului (IDF), Daniel Hagari, a declarat că coaliția defensivă a Israelului a dejucat cu succes atacul iranian de sâmbătă spre duminică.

Lasă un răspuns