Lelia MUNTEANU Până în ultimul moment, aproape de miezul nopţii, aş fi fost gata să jur că Iranul nu va ataca niciodată, de pe teritoriul său, Israelul.
Comentariu LELIA MUNTEANU: Uriaşă greşeală strategică a Iranului.
Consecinţe greu de anticipat încă Ayatollahul Khamenei, Liderul Suprem şi comandantul Armatei (foto), promisese, cu voutele retorice cunoscute, răzbunare după atacul din 1 aprilie asupra clădirii-anexă a consulatului iranian din Damasc.
Experţii, fără excepţie, s-au gândit că Teheranul va ataca prin interpuşi.
Poate nu în primul rând prin Hizballah – care duce un război de uzură, măsurat (departe de capacităţile militare pe care le deţine) în nordul Israelului – ci preponderent prin miliţiile din Irak şi Siria.
La rândul său, regimul de la Ierusalim are la activ o lungă istorie de atacuri împotriva Iranului – cibernetice, dar şi lovituri asupra site-urilor nucleare iraniene, asasinate ale unor oameni de ştiinţă etc.
Vezi mai multe articole din categoria editorialistii Ceea ce a reuşit să facă Iranul azi-noapte este o profund hazardată declaraţie de război, semnificaţia militară a acţiunii fiind minimă, cum era de aşteptat.
În jur de 200 de salve de drone kamikaze, trase de pe teritoriul său, urmate de valuri de rachete balistice şi de corazieră trase din Irak, Liban şi Yemen, proiectile interceptate în proporţie de 99 la sută printr-un efort coordonat al Armatei israelene şi al militarilor americani, britanici şi francezi.
O singură victimă – o fetiţă benduină de origine palestiniană, momentan în stare gravă, după ce o schijă a atins cortul în care se afla.
De clipa când a iniţiat acţiunea militară, regimul de la Teheran ştia că nu are nici o şansă.
Washingtonul promisese un sprijin „de fier” Israelului şi a procedat în consecinţă.
Ţările occidentale, prin declaraţiile de imediat după atac, au făcut, la rându-le, scut în jurul Israelului.
Imediat după declanşarea atacului, Ierusalimul a anunţat măsuri de retorsiune care vor „cutremura” Iranul.
După trei dimineaţa (ora României şi a Israelului), premierul Netanyahu a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele Biden.
La ora când scriu nu i se cunoaşte conţinutul, însă nu este greu de dedus: Biden l-a rugat pe Bibi să se abţină de la o reacţie militară care ar arunca în aer Orientul Mijlociu.
Între timp, Iranul trimisese o scrisoare ONU, în care invoca articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, justificându-şi demersul militar prin „dreptul la autoapărare” (cel sistematic evocat de Washington în legătură cu furnizarea de arme şi muniţii către Israel în războiul din Gaza).
Iranul consideră anexa-consulatului său din Damasc teritoriu naţional.
Orele care urmează sunt decisive.
Este aşteptat răspunsul Israelului la atacul de azi-noapte.
În Cabinetul (lărgit) de război de la Ierusalim, părerile sunt vehement împărţite: membrii Guvernului de extremă-dreapta cer un răspuns urgent şi în forţă, în timp ce reprezentanţii Opoziţiei îndeamnă la reţinere.
Benny Gantz a declarat presei – înaintea întrunirii Consiliului de Război, care urmează să ia o decizie – că soluţia ar fi construirea unei coaliţii internaţionale care să “replice” Iranului în locul şi la momentul potrivit.
Reacţia premierului Netanyahu devine crucială, în contextul în care mulţi lideri din regiune au început să se îndoiască de puterea sa de judecată, de determinarea de a-şi pune pe planul doi interesele personale.
În plus, între Netanyahu şi Biden tensiunea şi neîncrederea persistă, mai cu seamă după ce Washingtonul a fost anunţat de atacul din 1 aprilie de la Damasc – care a declanşat reacţia Iranului – înainte cu doar două minute.
