Vineri, 12 aprilie, vremea se menține caldă, cu temperaturi peste normalul datei din calendar.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în zona de sud-est a țării.
Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri, cu posibile ploi în a doua parte a zilei și pe timpul nopții.
Temperaturile maxime se vor situa între 18 şi 29 de grade Celsius, iar cele minime între 4 şi 14 grade Celsius.
În zona Transilvaniei dimineața este una răcoroasă, însă temperaturile vor ajunge pe parcursul zilei la maxime de 25 de grade Celsius, cu posibile precipitații în zona de munte în a doua parte a zilei.
În Cluj, vremea va fi călduroasă, cu un cer mai mult senin și cu șanse reduse de precipitații, iar vântul va sufla moderat.
Temperatura maximă va fi de 24 de grade Celsius, iar cea minimă de 9 grade Celsius.
Zilele următoare temperaturile maxime vor alterna între 23 de grade, sâmbăta, și 25 de grade, duminica.
Începutul săptămânii viitoare vine cu o schimbare bruscă a vremii și o scădere a temperaturilor chiar și de 10 grade, astfel că maximele vor atinge 10-13 grade Celsius.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro