Un bărbat a fost arestat la domiciliu, fiind suspectat pentru trafic de droguri.
Acesta este acuzat că ar fi vândut droguri consumatorilor din Turda.
„La data de 11 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada decembrie 2023 – martie 2024, acesta ar fi procurat, deținut, manipulat și comercializat diferite cantități de substanțe psihoactive (2MMC, 2-CMC), precum și droguri de mare risc sub formă de cristal (3-CMC), către consumatori din municipiul Turda și localitățile învecinate, pentru sume între 50 și 500 de lei.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate peste 220 de plicuri ziplock, diverse comprimate, un grinder, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore.
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestul la domiciliu, pentru 30 de zile, conform propunerii formulate de către procurorii D.
I.
I.
C.
O.
T.
– Serviciul Teritorial Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția de Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Poliția Municipiului Turda și al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Cluj.
Citiți monitorulcj.
ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro