Prognoza meteo. Cum va fi vremea în weekend?

Spread the love

  Vremea rămâne deosebit de caldă toată săptămâna, iar din weekend revin ploile în mai multe zone din țară.

Temperaturile maxime vor fi între 22 și 28 de grade Celsius în majoritatea zonelor țării, iar după weekend se va răci accentuat.

 Astăzi, 11 aprilie, vremea va fi caldă, fără nori pe cer, iar temperaturile vor ajunge până la 28 de grade Celsius.

În unele zone vor fi ploi de scurtă durată.

 În Cluj, temperatura maximă va ajunge la 25 de grade Celsius, iar în weekend ne vom bucura de soare și vreme bună.

Începând de luni, vremea se schimbă, revin ploile, iar temperaturile vor scădea considerabil.

 CITEȘTE ȘI: VINERI 12 APRILIE Temperaturile vor fi apropiate de normalul perioadei, maximele pot ajunge să se încadreze între 10 şi 17 grade.

Nu scăpăm însă de ploi.

La munte, la altitudini mari, vor fi precipitaţii mixte, potrivit meteoromania.

ro.

 SÂMBĂTĂ 13 APRILIE Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse de ploaie, izolat însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în zonele montane, submontane şi în sud-estul țării.

Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade Celsius.

DUMINICĂ 14 APRILIE Vom avea o zi de vară în toată țara,  cu temepraturi între 25 – 28 de grade Celsius, doar prin Transilvania urmând să fie posibile 21 – 23 de grade Celsius.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns