Poliţia iraniană a declarat că va înăspri și mai mult măsurile împotriva persoanelor care nu respectă codul vestimentar islamic, unul deja foarte strict, a informat miercuri agenția DPA, citată de Agerpres.
Miercuri, la sfârşitul Ramadanului, luna de post obligatoriu pentru toţi musulmanii, poliţia iraniană a anunţat că va lua măsuri mai aspre în conformitate cu „datoriile (sale) legale”, a transmis agenţia de presă iraniană Mehr.
De sâmbătă încolo, încălcări precum nerespectarea regulilor privind portul vălului vor fi pedepsite mai ferm.
Toţi cetăţenii, în special fetele şi femeile, sunt somați să adere la „valorile morale” şi la „normele religoase ale societăţii”.
Deocamdată nu este clar respectarea căror reguli doreşte să verifice poliţia din Iran.
În timpul protestelor în masă care au zguduit republica islamică în 2022, guvernul iranian a anunțat că va revizui legea privind purtarea obligatorie a hijabului, un semnal venit după două luni de manifestații împotriva regimului.
Guvernul de la Teheran a anunțat în decembrie 2022 inclusiv desființarea Poliției Morvaurilor, cea responsabilă de impunerea codului vestimentar.
Protestele au izbucnit după decesul lui Mahsa Amini în custodia Poliției Morvurilor, o tânără kurdo-iraniană, după ce ea fusese arestată pentru presupuse încălcări ale regulilor privind portul vălului islamic.
O comisie de experţi independentă înfiinţată de ONU a ajuns la concluzia că violenţa fizică de după arestare a dus la decesul tinerei.
După suprimarea protestelor, inclusiv cu ajutorul armatei, autorităţile iraniene în domeniul securităţii au instaurat o supraveghere video cvasi-totală în spațiile publice pentru a depista încălcările codului vestimentar.
Autoturismele ce aparţin femeilor care au fost prinse în repetate rânduri conducând fără văl au fost confiscate.
Magazinele şi restaurantele ale căror clienţi încalcă acest cod vestimentar au fost obligate să închidă.
După protestele din 2022, tot mai multe femei iraniene au ignorat codul vestimentar.
Susţinătorii liniei religioase ferme au încercat să combată această abordare.
O nouă lege prevede pedepse draconice pentru astfel de încălcări.
Reforma a trecut deja de parlament, însă nu a intrat deocamdată în vigoare.