Parlamentul European a aprobat legislația care impune obiective obligatorii pentru reducerea emisiilor de carbon de la vehiculele grele de marfă și pentru a face din autobuzele cu „zero emisii” o normă, potrivit AFP.
Potrivit textului, emisiile vehiculelor grele de marfă vândute începând cu 2030 vor trebui reduse cu cel puțin 45% față de 2019, apoi reduse cu 65% în 2035 și cu 90% în 2040.
Din 2035, aceste obligații se vor aplica și vehiculelor de colectare a deșeurilor și camioanelor de șantier.
Autobuzele urbane puse în circulație începând cu 2035 vor trebui să fie 100% fără emisii, cu emisii reduse cu 90% începând cu 2030.
Deputații europeni au aprobat cu 341 de voturi pentru, 268 împotrivă și 14 abțineri, acordul politic la care au ajuns la jumătatea lunii ianuarie negociatorii Parlamentului European și ai statelor membre, în așteptarea unei aprobări finale din partea celor 27 de state membre.
Miza este crucială pentru obiectivele climatice: camioanele, autobuzele și autocarele generează peste 6% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE, un sfert din totalul emisiilor din transportul rutier.
UE, care vizează neutralitatea în materie de emisii de dioxid de carbon până în 2050, a aprobat deja încetarea vânzărilor de autoturisme noi cu motoare cu combustie internă din 2035.
Pentru vehiculele grele de marfă, care funcționează cu motorină sau benzină, trecerea la vehicule electrice sau pe bază de hidrogen (pile de combustie sau motoare cu combustie modificate) pare inevitabilă.
Daimler din Germania și Volvo din Suedia au anunțat deja că vor produce în masă pile de combustie pe bază de hidrogen pentru camioane începând din 2025.
Liderul mondial Mercedes-Benz Trucks a prezentat recent primul său model de camion electric pentru distanțe lungi.
Potrivit ONG-ului Transport&Environment, această legislație „va reduce emisiile de CO2 ale vehiculelor grele de marfă cu 62% în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990, și va ajuta producătorii europeni să facă față concurenților lor americani și chinezi”, care beneficiază de subvenții în țările respective.
Totuși, pentru a respecta noile reduceri de CO2, Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) atrage atenția asupra necesității de a crea infrastructuri de reîncărcare electrică și de umplere cu hidrogen, sisteme de tarifare a emisiilor de dioxid de carbon și măsuri de sprijinire a investițiilor.
Pentru a atinge țintele pentru 2030, vor trebui puse în circulație peste 400.
000 de vehicule electrice și pe bază de hidrogen, iar Europa va avea apoi nevoie de cel puțin 50.
000 de stații de încărcare electrică și de cel puțin 700 de stații de încărcare a hidrogenului, potrivit ACEA.
Potrivit Transport&Environment, cel puțin 31% din camioanele și autobuzele noi vândute în 2030 vor trebui să fie cu emisii zero, urmând să ajungă la 77% în 2040.
În total, 30% din vehiculele grele de marfă de pe drumurile europene vor trebui să fie cu emisii zero până în 2040.
La o dată ulterioară, Comisia Europeană va trebui să evalueze posibilitatea unei toleranțe pentru camioanele care funcționează cu combustibili sintetici (produși cu ajutorul CO2 din industrie), așa cum a solicitat Germania.