VIDEO Prima și singura autostradă construită de chinezi în România prinde contur: Cursă contra-cronometru pentru o deschidere parțială în 2024

Spread the love

Prima autostradă construită de o companie din China în țara noastră a început să prindă contur.

Lucrările au demarat în zona intersecției A0 cu DN2, acolo unde constructorul CCECC (China Civil Engineering Construction Corporation) lucrează să realizeze cu prioritate nodul rutier și cei circa 900 de metri de autostradă necesari deschiderii traficului și valorificării celorlalți 9 km terminați de UMB pe A0 Nord, dar nedeschiși circulației pentru că se opresc în câmp.

Surse HotNews.

ro susțin că o finalizare parțială în 2024 este posibilă, dar că va fi o cursă contra-cronometru până spre finalul anului pentru a putea deschide traficul prin nodul rutier în acest an.

Pentru o deschidere de trafic constructorul va trebui, în cel mai strict scenariu, să finalizeze măcar unul din drumurile (bretelele) care va ajunge în DN2, iar asta presupune și un pasaj peste A0.

Totuși, pentru a nu face mai dificile lucrările pe viitor, ideal ar fi ca șantierul să fie realizat într-o proporție cât mai mare la momentul unei deschideri parțiale de trafic.

CCECC au semnat contractul în martie 2023, iar ordinul de începere al lucrărilor a venit apoi în mai.

De la cel moment a început să curgă termenul de 12 luni pentru realizarea proitectului tehnic.

Potrivit informațiilor HotNews.

ro, autoritățile de la Transporturi au insistat pe lângă constructorul chinez să finalizeze mai rapid proiectarea tehnică (PT) pentru nodul rutier cu DN2 și cei circa 900 de metri de autostradă până la bucata deja construită.

Aprobarea PT-ului parțial a venit luna februarie și constructorul a intrat apoi în teren.

Acum deja a realizat mare parte din decopertări, iar un video realizat din dronă de Asociația Construim România arată că în zona DN2 sunt, pe lângă alte utilaje, și două foreze care au început să sape la pilonii viitoarelor pasaje ale nodului rutier.

În plus poate fi văzută și organizarea de șantier a constructorului chinezA0 Nord, Lotul 3 (Afumați – Pantelimon), în lungime de 8,6 km, este prima și singura autostradă chinezească din țară.

Contractul cu constructorul chinez CCECC a fost semnat în martie 2023 pe circa 400 milioane de lei.

Ordinul de Începere a Lucrărilor (OIL) a venit în mai 2023 și de atunci curge termenul pentru proiectare – 12 luni.

Reprezentanții de la Transporturi au insistat totuși ca antreprenorul să demareze cu prioritate lucrările în 2024 pentru nodul rutier A0 cu DN2 și bucata de 2 km care să lege „muzeul” de pe Lotul 2, acolo unde UMB a terminat toți cei 19 km de autostradă, dar din care a putut da în trafic doar 10 km.

Pentru execuția lucrărilor termenul este de 18 luni.

Pentru restul proiectului din A9 Nord Lot 3 încă nu a fost aprobat proiectul tehnic (termenul fiind luna mai 2024).

Lungime: 8,6 km, 1 nod rutier cu DN2Constructor: CCECC (China Civil Engineering Construction Corporation )Valoare: 397.

996.

117,63 lei fără TVAStadiu: Contractat (16 martie 2023) / Proiectare începută în mai 2023Termen: 12 luni proiectare + 18 luni execuțieFinalizare posibilă: 2024 (parțial, nodul cu DN2) / 2026 (integral)România a decis încă din 2021 să excludă companiile din China de la licitațiile publice pentru proiecte de infrastructură.

Decizia de atunci s-a putut însă aplica doar noilor proceduri de achiziții publice lansate după acel moment.

Totuși, există în acest moment două excepții, două proiecte unde constructorii sunt din China.

Pe centura Zalău lucrează chinezii de la Synohidro care semnaseră contractul încă din 2020, dinainte de decizia Guvernului.

Acolo lucrările sunt întârziate, proiectul având termen încă din primăvara lui 2023, iar în prezent stadiul fizic e acum abia la jumătate.

Cealaltă excepție este pe autostrada A0 Nord, Lotul 3, unde lucrează chinezii de la China Civil Engineering Construction Corporation – au semnat contractul în 2023 pe o licitație lansată încă din 2019.

În afară de aceste două exemple, companiile chinezești de construcție nu mai sunt implicate în alte proiecte din România și nu au mai putut intra în licitații lansate ulterior anului 2021.

VEZI ȘI:

Lasă un răspuns