Tânăra de 18 ani acuzată că în august 2023 şi-a ucis prietena în camera unui hotel din staţiunea Saturn, iar apoi i-a băgat cadavrul într-un geamantan și l-a abandonat sub o bancă dintr-un parc din Mangalia a fost condamnată, miercuri, la 15 ani și 3 luni de închisoare.
Decizia instanței nu este definitivă.
Hotărârea a fost pronunțată de Tribunalul Constanța, care a condamnat-o pe Loredana Atănăsoaie la 12 ani și jumătate de închisoare pentru omor.
Tânăra a fost condamnată și pentru furt calificat, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, operațiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar și acces ilegal la un sistem informatic.
Prin contopirea pedepselor, instanța a stabilit o condamnare de 15 ani și trei luni de închisoare.
De asemenea, Tribunalul Constanța a decis ca tânăra să achite daune morale de 75.
000 de euro familiei victimei.
Hotărârea instanței nu este definitivă.
„În principal, din câte observăm, instanța s-a orientat către minimum de pedeapsă, și nu către un maximum de pedeapsă.
În funcție de dorințele familiei urmează să depunem apel sau, din contră, să rămânem la soluția aceasta”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei victimei.
Tânăra a recunoscut în faţa anchetatorilor că şi-a omorât cea mai bună prietenă, care avea și ea 18 ani, pe fondul unor neînţelegeri între ele.
Cele două se angajaseră cameriste pe durata verii la un hotel din Saturn şi locuiau în aceeaşi cameră.
„Erau chiar prietene şi se ştiau încă de la grădiniţă, având 18 ani amândouă.
Veniseră pe litoral să lucreze cameriste şi, pe fondul unui conflict, un conflict care mocnea cumva de mai mult timp, inculpata a înjunghiat-o în zona cervicală pe victimă şi i-a provocat decesul.
Ele locuiau în aceeaşi cameră şi se pare că convieţuirea dintre ele devenise destul de dificilă, motiv pentru care şi victima intenţiona să se mute din acea cameră, de fapt, să plece de pe litoral, să plece acasă”, declara prim-procurorul Parchetului Tribunalului Constanţa, Viorel Teliceanu.
Conform procurorilor, după ce și-a ucis prietena, a băgat cadavrul într-un geamantan şi l-a transportat cu un taxi într-un parc din oraş.
Pentru a pune în maşină geamantanul, a cerut ajutorul unui coleg care trecea prin zonă, procurorii stabilind că acesta nu ştia ce se află în valiză.
Taximetrisul a întrebat-o ce are în valiză, dată fiind greutatea acesteia, iar ea a susţinut că sunt cărţi.
„Din ceea ce mi-a relatat inculpata, după ce a ucis-o, s-a schimbat, a pus-o într-o valiză, chiar în valiza victimei, a coborât-o cu liftul şi a chemat un taxi.
A fost ajutată de un coleg care trecea întâmplător, era întâmplător în zonă, un coleg de serviciu.
A pus geanta de voiaj în portbagajul taxiului şi apoi i-a cerut taximetristului să o lase undeva în proximitatea parcului, unde a şi fost găsită victima”, spunea procurorul Teliceanu.
El a fost întrebat dacă colegul fetei ştia ce se afla în valiză şi de ce pe camerele de supraveghere în parc ar fi fost surprinse două persoane.
„Nu este niciun element că bărbatul respectiv ar fi avut cunoştinţă de conţinutul valizei.
E vorba de o singură persoană, un singur autor, această persoană de sex feminin.
Nu e niciun dubiu cu privire la numărul de persoane care ar fi participat la săvârşirea infracţiunii, că vorbim de autori sau de complici sau eventual instigatori”, a completat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
El a precizat că taximetristul a întrebat-o insistent pe fată ce are în valiză, întrucât era foarte grea, iar ea a motivat că are cărţi.
„A făcut cumva curat, nu în totalitate, în camera de hotel în care s-a şi săvârşit infracţiunea.
Spune inculpata că de la momentul înjunghierii până la decesul efectiv ar fi trecut undeva 30 de minute, timp în care i s-a scurs şi sângele victimei şi din acest motiv nici nu ar fi curs sânge pe tot traseul care l-a avut până la banca din parc.
(…) Era într-o stare de tulburare.
Cumva am observat aşa o persoană speriată şi cred eu, care a dus lipsa empatiei în familie, în copilărie”, a mai declarat Teliceanu.
CITEȘTE ȘI: