Organizatorii Eurovision reacționează după ce reprezentanta Israelului a primit ameninţări pe rețelele sociale

Spread the love

Organizatorii concursului Eurovision au transmis că sunt „inacceptabile” toate „campaniile direcţionate pe reţelele de socializare” împotriva artiştilor participanţi, în contextul în care au fost deja proferate mai multe ameninţări la adresa cântăreţei care reprezintă Israelul.

Participarea însăşi a Israelului în concursul din acest an, care va avea loc la începutul lunii mai în Suedia, a fost deja contestată de anumiţi oameni, într-o perioadă în care războiul din Fâşia Gaza a intrat în cea de-a şaptea sa lună de desfăşurare, relatează miercuri agențiile AFP și Agerpres.

Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatoarea concursului, a dat asigurări într-un comunicat de presă afirmând că înţelege faptul că „oamenii vor să se angajeze într-o dezbatere şi să-şi exprime opiniile profunde” despre evenimentele actuale din Orientul Mijlociu.

Însă ea s-a declarat îngrijorată de „campaniile direcţionate pe reţelele de socializare împotriva unora dintre artiştii noştri participanţi”.

Textul comunicatului de presă nu citează niciun artist în mod special, dar a fost publicat în contextul în care cântăreaţa Eden Golan, în vârstă de 20 de ani şi care va reprezenta Israelul, a primit ameninţări cu moartea pe contul ei de Instagram.

„Susţinem cu tărie libertatea de exprimare şi dreptul de exprimare a opiniilor într-o societate democratică, dar ne opunem ferm oricărei forme de abuz online, de discurs care incită la ură şi de hărţuire care îi vizează pe artiştii noştri sau pe orice persoană asociată cu acest concurs”, se afirmă în comunicatul publicat de EBU.

Atacarea artiştilor de la Eurovision este „inacceptabilă şi total nedreaptă”.

„Aceşti artişti vin la Eurovision pentru a împărtăşi muzica lor, cultura lor şi mesajul universal de unitate prin intermediul limbajului muzicii.

Radioteleviziunea publică israeliană este membră a EBU şi poate aşadar să participe la concursul Eurovision”, au adăugat organizatorii.

EBU a constrâns totuşi Israelul să modifice versurile cântecului interpretat de Eden Golan, „October Rain”, considerându-le prea politizate, un fapt care contravine regulamentului concursului.

S-a considerat că piesa iniţială făcea trimitere la victimele atacului terorist comis de organizaţia Hamas pe 7 octombrie 2023 în Israrel, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza.

Luna trecută, Eurovision a acceptat ca Israelul să participe cu un alt cântec, „Hurricane”, care reia aceeaşi compoziţie muzicală, dar cu versuri diferite.

„Îndemnăm pe toată lumea să se angajeze într-un dialog respectuos şi constructiv şi de a îi susţine pe artiştii care lucrează neobosit – în ceea ce este un spectacol de muzică şi divertisment – pentru a împărtăşi muzica lor cu lumea întreagă”, au concluzionat reprezentanţii EBU în acelaşi comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns