Autorităţile italiene au confirmat decesul unui cetăţean român în urma exploziei produse marţi la hidrocentrala Bargi din Camugnano, soldată cu decesul a patru persoane, rănirea gravă a altor trei, precum şi cu dispariţia a şase persoane, a anunţat miercuri Ministerul român de Externe, citat de News.
ro.
MAE a mai precizat că, până în acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Bologna nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident.
Reprezentanţii Consulatului General al României la Bologna continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, inclusiv în vederea eliberării certificatului de deces şi a repatrierii trupului neînsufleţit, în funcţie de solicitări, cu respectarea procedurilor legale din Republica Italiană, a precizat MAE român.
Potrivit presei italiene, românul decedat avea 45 de ani şi era rezident în Settimo Torinese.
Peste 60 de pompieri erau angrenaţi, miercuri, în operaţiuni de căutare în condiţii foarte dificile după ce o explozie, urmată de un incendiu şi apoi de prăbuşirea infrastructurii au afectat hidrocentrala Bargi, situată pe malul sudic al lacului de acumulare Suviana, la Camugnano, în Munţii Apenini din Bologna, relatează presa locală.
Căutările continuă pentru a găsi patru persoane dispărute, dar speranţele de a le găsi în viaţă sunt reduse în acest moment.
Din câte se ştie până în acest moment, catastrofa a fost provocată de explozia unei turbine a centralei Enel Green Power, unde se efectuau lucrări de întreţinere.
Explozia a provocat o prăbuşire şi inundarea etajelor inferioare.
Serviciile de urgenţă, pompierii şi ambulanţele au sosit imediat la faţa locului şi au găsit trei oameni morți, un consultant şi doi muncitori de la companii externe, în timp ce alţi cinci muncitori, care au fost răniţi, au fost transportaţi la spitalul Sant’Orsola din Bologna, Parma şi Cesena în stare gravă.
Cei decedaţi au vârste cuprinse între 35 şi 73 de ani.