Simon Harris a depus marți jurământul de premier al Irlandei, politicianul în vârstă de 37 de ani devenind cel mai tânăr prim-ministru din istoria țării, dar și primul fără o diplomă de licență obținută de la o instituție de învățământ superior, relatează Reuters.
Harris, care anterior a fost ministru pentru învățământul superior și apoi pentru sănătate, este cel mai cunoscut în Irlanda datorită gestionării răspunsului inițial față de pandemia de COVID-19.
El a fost ales lider al partidului liberal-conservator Fine Gael luna trecută, după demisia neașteptată a fostului premier Leo Varadkar.
Varadkar a condus Irlanda din 2017, când a devenit primul premier homosexual din istoria țării.
În vârstă de 38 de ani la momentul respectiv, acesta stabilise la rândul său un record pentru cea mai tânără persoană aleasă să conducă țara.
Agenția Reuters notează că succesorul său se va confrunta cu aceleași probleme sistemice care au marcat și ultimii ani ai guvernării lui Varadkar: o penurie severă a locuințelor la prețuri accesibile și un număr record de solicitanți de azil pe fondul războiului din Ucraina.
De altfel, guvernul lui Varadkar a anunțat la finele anului trecut mai multe măsuri menite să reducă fluxul de solicitanți de azil.
Harris va moșteni o coaliție de guvernare formată din 3 partide unite de un acord care nu îi lasă noului premier foarte mult loc de manevră în ceea ce privește inițiative noi.
Este așteptat însă ca el să anunțe marți o remaniere a guvernului format din 18 ministere.
Deocamdată este cunoscut doar faptul că din noul cabinet nu vor face parte actualii miniștri ai externelor și finanțelor, Micheal Martin și Michael McGrath.
Harris, care a abandonat facultatea la vârsta de 20 de ani pentru a accepta un post de consilier politic, a fost ales în parlamentul irlandez la vârsta de 24 de ani și numit în prima sa funcție ministerială înainte să împlinească vârsta de 30 de ani.
Într-un interviu acordat în ianuarie 2022, când ocupa funcția de ministru pentru învățământul superior, cercetare și inovare, el a admis că traseul său profesional a fost „în multe feluri puțin bizar”.
El a studiat jurnalismul și limba franceză la Universitatea Tehnologică din Dublin.
„Este un program de licență de 4 ani, dar cam după 3 ani a apărut ocazia să mă implic mai mult în politică.
A fost una pe care pur și simplu nu am putut să o las să treacă deoarece am văzut o oportunitate de a încerca să schimb lucrurile”, a explicat el.
Harris afirma cu doi ani în urmă că a mai terminat unele cursuri pe pe parcurs, dar că mai are de muncă la acest capitol.
Într-un discurs susținut duminică la conferința anuală a Fine Gael el a subliniat că prioritățile mandatului său vor fi asigurarea siguranței și ordinii publice, ajutarea afacerilor mici și reconectarea cu alegătorii din mediul rural.
El a promis de asemenea să rezolve „o dată pentru totdeauna” criza privind locuințele, un lucru pe care l-au promis și predecesorii săi.
Harris a spus în acest sens că va extinde susținerea acordată dezvoltatorilor imobiliari și celor își cumpără prima locuință.
El a admis însă că va fi nevoie de ani de zile pentru a rezolva problemele de pe partea de ofertă.
Un sondaj de opinie publicat în aceeași zi în care el vorbea de rezolvarea crizei locuințelor arăta că aceasta reprezintă în continuare subiectul care îi preocupă cel mai mult pe irlandezi.
Date oficiale publicate luni au arătat că prețurile cerute pentru locuințele din Irlanda au crescut în primul trimestru al lui 2024 cu 6,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.