Ciclism: Modificările care vor apărea în Turul Italiei 2024

Spread the love

Turul Italiei se va încheia pentru al doilea an consecutiv la Roma, după un traseu de 125 km în care cicliştii vor face turul zonei maritime a oraşului şi centrul istoric al capitalei italiene, cu sosirea lângă anticul Colosseum, transmite EFE.

Giro 2024 va începe pe 4 mai şi se va încheia 22 de zile şi 20 de etape mai târziu în capitală, lucru pe care organizatorii evenimentului vor să-l transforme într-un obicei, aşa cum s-a întâmplat doar de şase ori în istoria competiţiei.

Va fi un Tur al Italiei mai variat, deoarece va începe mult mai puternic decât anii anteriori, după cum a dezvăluit Mauro Vegni, directorul competiţiei, în prezentarea care a avut loc luni la Roma.

„Anul acesta am proiectat un Giro puţin diferit faţă de anul trecut.

Primele două săptămâni vor fi grele.

Teama din ultima săptămână şi ediţiile anterioare au făcut primele două săptămâni mai puţin atractive.

Am încercat să punem capăt acestui lucru şi să aducem un echilibru.

Etapa finală este clar pentru sprinteri.

Va fi pe Via de San Gregorio, cu Colosseum-ul în fundal, după câteva tururi pe un circuit închis”.

La prezentarea etapei finale a fost prezent şi primarul Roberto Gualtieri, care a evidenţiat zona de coastă mai puţin cunoscută a Romei pe care Giro o va scoate la rampă.

„Roma are şi o mare frumoasă, puţin cunoscută.

Există două părţi: centrul oraşului emblematic şi marea.

Vrem să arătăm la 360 de grade oraşul, tot verdele pe care îl are.

Este o plăcere că pentru prima dată în istorie Giro se încheie la Roma timp de doi ani consecutivi.

A fost un eveniment extraordinar anul trecut şi considerăm competiţia una dintre cele mai clasice evenimente nu doar din ciclism, ci din tot sportul italian, deoarece străbate întreaga identitate a Italiei.

Capitala este locul perfect pentru a o închide”, a spus Gualtieri.

Marea atracţie a acestei ediţii va fi, fără îndoială, slovenul Tadej Pogacar, dublu campion în Turul Franţei, care va participa pentru prima dată în carieră la Giro d’Italia, tocmai în anul în care prezenţa lui era cea mai incertă, din cauza Jocurilor Olimpice de la Paris.

Pogacar va fi debutant în cel de-al şaselea sezon ca profesionist în singurul mare tur care i-a mai rămas de parcurs, întrucât a concurat deja în Turul Franţei de patru ori (2020-2023) şi o dată în Turul Spaniei – La Vuelta (2019).

Cu un obiectiv clar în 2024, Pogacar este favoritul de top pentru a traversa Colosseumul cu tricoul roşu, în tentativa de a repeta dubla lui Marco Pantani din 1998, ultimul care a reuşit victoria în acelaşi an în Giro şi în Turul Franţei, informează Agerpres.

Il Giro d’Italia si concluderà a Roma, passando anche sul lungomare di Ostia https://t.

co/rWhk0TBikA pic.

twitter.

com/LeVtQfaxlK

Lasă un răspuns