Sindromul de somn insuficient este denumirea propusă de cercetători pentru reclasificarea problemelor de somn ca o nouă afecțiune cu impact major asupra sănătății publice.
Medicii specializați în somnologie spun că un somn sănătos trebuie să dureze între 7 și 8 ore pe noapte.
Totuși, la nivel mondial, este în creștere numărul celor care nu se pot conforma unui asemenea program de somn, fie pentru că au o viață prea aglomerată, fie pentru că suferă de insomnie sau de alte tulburări ale somnului.
„Acum o lună era să mă duc.
Prima condiție (n.
r.
– impusă de medic): odihna – «Te culci la 11-12, nu după, și te trezești când dă domnu’».
Eu mă trezeam la 7 și mă culcam după 2“, a povestit scriitorul Radu Paraschivescu, la finalul lunii februarie, în cadrul podcastului Vorbitorincii.
Este motivul pentru care a fost nevoit să renunțe la intervențiile sale în matinalul de la radio Digi FM.
Mulți dintre noi conștientizează că au o problemă cu somnul de-abia după ce vârtejul declanșat de nesomn în organism începe să lase urme serioase și se instalează sau se agravează anumite afecțiuni.
Problema lipsei somnului este una globală, care amenință sănătatea și calitatea vieții unei proporții de 45% din populația lumii, potrivit Societății Mondiale de Somnologie.
Lipsa somnului îți sărăcește abilitățile cognitive și îți compromite serios sănătatea fizică.
Este dovedit științific că dacă nu dormi suficient, te expui unor riscuri de la probleme de memorie, de concentrare și stare de spirit proastă – pe termen scurt, la kilograme în plus, afecțiuni cardiovasculare și sistem imunitar slăbit – pe termen lung.
De altfel, tulburările cauzate de somnul insuficient sunt atât de îngrijorătoare, încât cercetătorii au lansat propunerea de a clasifica problemele de somn ca o nouă afecțiune netransmisibilă majoră: sindromul de somn insuficient.
Infograficul de mai jos ilustrează modul în care privarea de somn afectează întreg organismul.
Specialiștii în somnologie recomandă între 7 și 8 ore de somn neîntrerupt pe noapte.
Totuși, nevoile de somn pot să difere de la un individ la altul.
Iar unele studii, cum este cel realizat de oamenii de știință de la Universitatea din California și Societatea Oncologică Americană pe un milion de adulți, arată că există un interval optim între șase și opt ore de somn.
Cercetarea americană a demonstrat că cele mai mari rate de mortalitate, pe durata de șase ani a studiului, se înregistrează în rândul celor care dorm mai puțin de patru ore sau mai mult de opt ore pe noapte neîntrerupt.
Un somn bun înseamnă, într-adevăr, cantitate – 7-8 ore, în medie, pe noapte – dar și calitate corespunzătoare, subliniază dr.
Oana Deleanu, medic pneumolog certificat în somnologie și co-fondator al Clinicii Somnolog și al Asociației Profesioniștilor din Somnologie.
„Trebuie să te întrebi mereu nu numai dacă ai dormit suficient, ci și dacă te-ai trezit odihnit, dacă ai adormit ușor, dacă te trezești de mai multe ori pe parcursul nopții, dacă te culci și te trezești în fiecare zi la aceleași ore, dacă dai performanțe intelectuale bune în timpul zilei, cum e starea ta în timpul zilei în legătură cu oboseala.
Toți acești parametri te ajută să-ți evaluezi somnul“, spune specialista.
Există câteva indicii care îți pot semnala că nu dormi suficient sau că nu dormi bine noapte.
Dacă bifezi mai mult de trei dintre afirmațiile de mai jos, ar fi bine să consulți un specialist în somnologie: 1.
Îți ia o jumătate de oră sau chiar mai mult să adormi seara.
2.
Rareori îți amintești visele.
3.
Te trezești dimineața obosit.
4.
Simți constant că ți-e foame și ți-e poftă mai ales de dulciuri și de junk food.
5.
Te trezești dimineața mult mai devreme decât ți-ai dori.
6.
Uneori, te simți obosit și somnoros pe parcursul zilei.
7.
Te trezești de mai mult de două ori pe noapte și îți ia mult să adormi înapoi.
8.
Ți se întâmplă deseori să stai în pat cu ochii deschiși, iar gândurile și grijile nu te lasă să adormi.
9.
Ai ochii roșii, ai pungi sub ochi sau cearcăne dimineața.
10.
Îți este din ce în ce mai greu să-ți controlezi emoțiile: ești mai furios, mai impulsiv, mai anxios, mai trist etc.
Majoritatea problemelor de somn pot fi prevenite sau tratate, totuși, mai puțin de o treime dintre cei care se confruntă cu ele apelează la un specialist în somnologie, potrivit Societății Mondiale de Somnologie.
Dacă vrei răspunsuri și prime soluții pentru problemele tale de somn – sau poate vrei să vorbești cu cineva care trece prin aceleași lucruri ca și tine, în București are loc o conferință care poate fi de folos.
Conferința ReFericirea, care ajunge acum la cea de a doua ediție, este un eveniment organizat, în București, de SmartLiving.
ro și aduce laolaltă specialiști care îți vor oferi informații utile despre cum poți să faci mai ușor față provocărilor de zi cu zi care sunt multe și te pot transforma cu ușurință într-un insomniac.
Cei cinci specialiști au ani de interacțiune cu pacienții, experiență ce le permite să aibă o abordare complexă asupra domeniilor în care activează și sunt:- Iulia Barca este psihoterapeut cu formare în psihoterapia cognitiv-comportamentală și are specializare în metoda de lucru Compassionate Inquiry dezvoltată de Gabor Mate.
– Dr.
Iulia Roșu (Panțuru) este medic specialist dermatologie și estetică medicală, a participat la mai multe congrese naționale și internaționale și a urmat numeroase cursuri, traininguri, workshopuri în diverse subdomenii ale dermatologiei, atât clinice, cât și chirurgicale și estetice.
Crede în conceptul Beautiful aging, în îmbătrânirea frumoasă, grațioasă, care să ne permită să ne păstrăm frumusețea și unicitatea naturale în fiecare etapă a vieții noastre.
– Dr.
Ruxandra Pleșea este medic specialist diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, implicată în Proiectul Nutrigenetica: “Nutriția personalizată în funcție de profilul genetic”, cu o multitudine de studii în țară și în străinătate în domeniul nutriției, diabetului, terapiilor antiaging.
– Dr.
Oana Deleanu este pneumolog certificat în somnologie și co-fondator al Clinicii Somnolog și al Asociației Profesioniștilor din Somnologie.
Este membră în mai multe board-uri ale European Sleep Research Society, membru al Executive Committee, a fost speaker la conferințe de specialitate din Europa și SUA.
– Doina Zamfirescu este psiholog, psihoterapeut cognitiv-comportamental, atestat în hipnoză clinică și terapie eriksoniană, membru în Colegiul Psihologilor din România, și face echipă cu dr.
Oana Deleanu, în cadrul Clinicii Somnolog, pentru tratarea pacienților cu probleme de somn.
Conferința are loc la Palatul Camerei de Comerț și Industrie, Sala de Bal (etaj 3), strada Ion Ghica.
nr.
4, București (zona Universitate).
Detalii despre eveniment și bilete se găsesc AICI.
La final va avea loc o tombolă cu premii de la parteneri.