Silk District, un ansamblu impresionant dezvoltat pe un fost teren industrial cu o suprafață de 10 hectare din Iași, se află acum într-un stadiu avansat de dezvoltare, având 3 faze finalizate și este în curs de a deveni un centru rezidențial și de business de referință pentru al doilea oraș ca mărime din România.
Pleiades Residence, proiect modern de regenerare urbană din Ploiești, construit lângă Prahova Value Centre, a primit actul de recepție la terminarea lucrărilor.
„Suntem bucuroși că proiectele noastre continuă să fie recunoscute pentru calitatea lor și pentru suprafețele mari, cu lumină naturală din abundență, nu doar în București, la Marmura Residence și Avalon Estate, ci și în Iași și Ploiești.
Silk District este primul proiect rezidențial livrat în afara Capitalei; era firesc să fie în al doilea oraș ca mărime din România, iar acum suntem mândri să ne consolidăm prezența pe piața rezidențială prin livrarea unui nou proiect impresionant, în Ploiești.
Zonele verzi, fără acces auto și infrastructura bine concepută sunt unele dintre beneficiile-cheie, iar clienții apreciază acest lucru, pe lângă angajamentul nostru pentru întreținerea și gestionarea proprietăților în proiectele finalizate”, a declarat Maggie Kitshoff, Partener Prime Kapital.
Până în prezent, Silk District a avut o evoluție excepțională, cu peste 90% din cele 661 de apartamente din primele două faze rezidențiale deja vândute, în timp ce primii rezidenți din Faza 1 au început să se instaleze în locuințe.
Faza 1 a fost finalizată în ultimul trimestru al anului 2023, în timp ce Faza 2 este planificată pentru livrare până la sfârșitul primăverii.
Astfel, până la finele anului 2024, peste 1.
000 de rezidenți vor face parte din comunitatea Silk District, alături de chiriașii birourilor din clădirea Clasa A recent finalizată și comercianții, respectiv furnizorii de servicii atent selecționați.
În Silk District, fiecare apartament beneficiază de o terasă generoasă, o logie sau o grădină privată, cu înălțimea liberă de 2,75 m și ferestre înalte, de la podea la tavan.
Compartimentarea eficientă creează un spațiu adaptat stilului de viață modern, iar designul fără stâlpi sau grinzi vizibile permite utilizarea la maximum a fiecărui metru pătrat.
Cumpărătorii au, de asemenea, acces exclusiv la o serie de servicii suplimentare din oferta Prime Kapital, precum serviciile proprii de broker de credite oferite gratuit clienților, sau reduceri prin intermediul cardului de membru Club VIP.
În plus, cumpărătorii pot achiziționa o unitate cu un avans inițial redus.
Pe de altă parte, cei care optează pentru avansuri mai mari vor beneficia de reduceri atrăgătoare, dacă fac rezervare din timp.
Silk District este un proiect amplu de regenerare urbană de tip mixt, care include clădiri optimizate pentru diverse funcționalități, inclusiv birouri moderne Clasa A și clădiri rezidențiale de înaltă calitate.
Localizat excelent, proiectul are o conexiune directă cu centrul orașului.
„Însă adevăratul avantaj, și poate cel mai dificil de transmis, este reprezentat de amenajările exterioare și de efectul pozitiv pe care îl vor avea asupra comunității, iar acesta este, cel mai probabil, aspectul definitoriu al mărcii noastre rezidențiale”, a mai adăugat Maggie Kitshoff.
Prima fază a Silk District Office a fost finalizată în 2023.
Clădirile de birouri Clasa A sunt concepute să poată găzdui în condiții ideale o gamă largă de afaceri.
Aici își vor putea stabili sediile atât mari corporații multinaționale, cât și unele afaceri locale.
Sustenabilitatea a fost o prioritate în momentul proiectării clădirilor și al alegerii materialelor.
Împreună cu clădirile rezidențiale construite conform standardelor nZEB, Faza 1 Office a fost recunoscută anul trecut pentru îndeplinirea standardelor BREEAM Outstanding, obținând cel mai mare scor acordat în 2023 pentru clădirile de birouri din întreaga țară.
Primele două clădiri din Pleiades Residence Ploiești, care includ 142 de apartamente, sunt finalizate, și gata de mutare.
Tot aici, Strada Andrei Ioachimescu a fost complet reabilitată și prelungită până în Strada Democrației, oferind acces facil și conectivitate optimă.
Avalon Estate, Faza 1, care cuprinde 352 de locuințe, infrastructură și locuri de parcare integrate, spații de depozitare, spațiile verzi și alei pietonale, a fost finalizată și este deja locuită.
Aproximativ 10% din stocul de apartamente au fost reținute pentru închiriere, iar câteva servesc drept unități de prezentare.
Avalon Estate este o comunitate mare, cu acces controlat, iar toate lucrările de infrastructură, inclusiv subsolurile și fundațiile, au fost deja finalizate și pentru următoarea fază, care cuprinde 153 unități.
Lansarea vânzărilor pentru următoarea fază de dezvoltare este planificată pentru sfârșitul primăverii.
De la intrarea pe piața rezidențială, în 2017, Prime Kapital a construit peste 1.
600 de locuințe, de la vile individuale, la apartamente spațioase și townhouse-uri în 4 proiecte unice din 3 orașe, respectându-și promisiunea de a construi locuințe de calitate accesibile.
Pe segmentul de retail, noul centru comercial din Pitești, Argeș Mall, urmează să fie deschis pe 25 aprilie.
Cu o suprafață construită de peste 77.
000 mp, desfășurată pe două etaje, și aproximativ 2.
000 de locuri de parcare, centrul comercial va pune la dispoziția argeșenilor, pe lângă brandurile de fashion mult așteptate în oraș, un hipermarket Carrefour modern, un loc de joacă de peste 600 mp, o sală de sport de aproximativ 1.
000 mp, o zonă generoasă de food court, cu un design spectaculos, de tip grădină interioară, de peste 3.
500 mp și cu o capacitate de aproximativ 900 de locuri, precum și o terasă exterioară cu peste 250 de locuri cu panoramă către Lacul Prundu.
Prime Kapital este un dezvoltator, investitor și operator imobiliar, activ în Europa Centrală și de Est.
Fondatorii companiei activează în piața imobiliară din România și din regiune de mai bine de un deceniu și au o reputație de neegalat cu privire la calitatea și sustenabilitatea pe termen lung a dezvoltărilor realizate.
Prime Kapital are o prezență amplă pe piața din România și este integrat pe verticală, având o echipă de peste 300 de specialiști în domeniul imobiliar, ce îmbină competențe multi-disciplinare și acoperă întregul lanț valoric, specific dezvoltărilor imobiliare, de la achiziția, designul și construcția proiectelor, la închirierea, vânzarea și administrarea proprietăților.
CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro