Atunci când regulile mandatului cu reprezentare au fost stabilite, principiul central, izvorât, de altfel din principiile dreptului civil poate fi sintetizat după cum urmează: „Pot să fac, cât mi se dă voie să fac”.
Substanțial, înseamnă că mandatarul nu trebuie să acționeze cu depășirea limitelor pentru care i-a fost încredințat mandatul iar, formal, înseamnă că „Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus […] unei anumite forme trebuie să respecte acea formă”.
Practica instanțelor de judecată și doctrina de specialitate au conturat de-a lungul vremii o serie de opinii diferite cu privire la sancțiunea aplicabilă în cazul în care un mandat emis pentru perfectarea unui act autentic nu respectă forma cerută de lege.
Ar putea neconcordanța dintre forma mandatului și forma cerută de lege a actului subsecvent să atragă chiar invaliditatea acestuia din urmă?Sub imperiul vechiului Cod Civil, până în anul 2011, jurisprudența și practica au dat efect bine-cunoscutului principiu al simetriei formelor, conform căruia mandatul afectat de o cauză de nulitate va conduce la însăși nulitatea actului în vederea căruia este emis, pe considerentul că mandatul face corp comun cu actul însuși și deci sancțiunea va fi aplicabilă ambelor acte.
Cu toate că principiul simetriei formelor nu era codificat, aplicarea sa la „scară largă” era împământenită în practică.
Cu privire la forma mandatului, Codul civil actual stabilește ca regulă generală prin art.
2013 că mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite forme trebuie să respecte acea formă, sub sancțiunea aplicabilă actului însuși.
Pentru a consolida acest principiu, Codul civil prevede că mandatul nu produce efecte decât dacă este dat cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care mandatarul urmează să îl încheie.
Cu toate că acest principiu a fost codificat finalmente în cadrul art.
2013 Cod civil actual, numeroase opinii susțin că nulitatea mandatului, pentru lipsa formei, nu ar avea o consecință directă asupra valabilității actului însuși, sau cel puțin că nu se poate trage ușor concluzia că mandatul nul absolut pentru lipsa formei generează în cascadă și nulitatea absolută a actului pentru care a fost emis.
Aspectul pe care îl analizează prezentul articol este aplicarea principiului simetriei formelor în materia contractului de vânzare-cumpărare care ar drept obiect derivat un bun imobil.
Legea impune, sub sancțiunea nulității absolute, ca un astfel de contract să fie încheiat ad validitatem în formă autentică.
Întrebarea subsecventă care se ridică este dacă, în contextul principiului simetriei formelor, mandatul emis uneia dintre părți pentru încheierea unui astfel de contract trebuie, de asemenea, ad validitatem, să respecte forma autentică, și mai departe, care este sancțiunea în privința contractului însuși, dacă mandatul emis nu respectă forma autentică.
Pornind de la această regulă, în practica s-au conturat două opinii în privința sancțiunii aplicabile contractelor de vânzare cumpărare ce poartă asupra unui bun imobil (denumit generic „Contractul”) pentru care mandatele de reprezentare asociate acestora nu respectă forma cerută de lege (i.
e.
, forma autentică): fie (i) nulitatea absolută a Contractului în baza principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis (principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării actului principal) coroborat cu principiul simetriei formelor, fie (ii) ineficacitatea Contractului ca urmare a viciilor ce afectează însuși mandatul.
Diferența de valoare juridică și de greutate a sancțiunii aplicate între cele două opinii este diametral opusă, astfel cum vom arăta succint în continuare.
Nulitatea absolută a Contractului încheiat în baza unui mandat nul pentru lipsa formei ar fi justificată în practică în primul rând de rigurozitatea formei autentice și gradul de importanță acordat de legiuitor unor categorii de acte juridice (printre care și Contractul).
Rigorile aplicabile sub aspectul simetriei formelor sunt evocate de Codul civil care impune formalismul simetriei formelor la încheierea si modificarea oricărui contract.
În mod particular, mandatul este considerat de către doctrină a fi un act interdependent ce face corp comun cu contractul ce urmează a fi încheiat.
Așadar, dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului, precum și orice alt act juridic aflat în interdependență cu actul solemn, vor fi supuse condițiilor de formă cerute de lege pentru încheierea lor valabilă.
În plus, Codul civil stabilește în mod expres că mandatul nu produce efecte decât dacă este dat cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care mandatarul urmează să îl încheie.
Astfel, ca o consecință a formalismului simetriei, în coroborare cu regulile particulare din materia mandatului care stabilesc că mandatul nu produce efecte decât dacă este dat cu respectarea formelor cerute de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care mandatarul urmează să îl încheie, mandatul trebuie să fie încheiat în formă autentică pentru a fi valabil, lipsa formei prevăzută de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care mandatarul urmează să îl încheie ducând la nulitatea absolută a mandatului.
Un alt argument în sprijinul acestei teorii este dat de aplicarea principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis motivat de faptul că nulitatea mandatului pentru lipsa formei va avea drept consecință anularea, în cascadă, a tuturor actelor subsecvente întemeiate pe respectivul mandat, conducând deci nulitatea intrinsecă a Contractului justificat de faptul că încheierea valabilă a Contractului se grefează pe valabilitatea sau nevalabilitatea mandatului emis în vederea încheierii sale.
O a doua opinie conturată în practică este cea conform căreia lipsa formei mandatului atrage ineficacitatea Contractului.
Această opinie are la bază teoria conform căreia nulitatea mandatului, ca sancțiune aplicată lipsa unui consimțământ, are drept consecință lipsirea de efecte a mandatului, tradusă ca inexistența unei puteri oferite de către reprezentat reprezentantului în vederea încheierii Contractului.
Drept urmare, în contextul acestei teorii, efectul lipsei mandatului ar fi acela că reprezentantul acționează în numele și pe seama reprezentantului fără a avea o împuternicire care să îi confere această calitate.
În acest sens, Codul civil stabilește prin art.
1.
309 regula conform căreia contractul încheiat de persoana care acționează în calitate de reprezentant, fără a avea împuternicire sau cu depășirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terț.
Așadar, în baza acestui principiu, Contractul, adică actul juridic care produce efecte juridice directe între reprezentat şi terț (cumpărătorul din Contract) este ineficace, nefiind vorba deci de o nulitate a Contractului.
În plus, ineficacitatea Contractului poate fi susținută și de art.
1310 Cod civil care prevede că „În cazurile prevăzute la art.
1309, cel în numele căruia s-a încheiat contractul poate să îl ratifice, respectând formele cerute de lege pentru încheierea sa valabilă”, oferind posibilitatea de confirmare a Contractului, aspect incompatibil cu nulitatea absolută care ar putea fi atrasă, în condițiile aplicării teoriei sus menționate în acest caz.
Așadar, lipsirea de efecte a mandatului conduce la inexistența unui mandat pentru reprezentare, iar Contractul este încheiat de o persoană care acționează în calitate de reprezentant fără a avea o împuternicire.
În acest caz, Contractul este ineficace (nu produce efecte directe între reprezentat și terț) acesta putând fi confirmat de către reprezentat, cu respectarea formei cerute de lege.
Concluzionând, tranșarea problemei și stabilirea unei interpretări unitare prezintă un interes ridicat pentru siguranța circuitului civil.
Diferența dintre cele două abordări indicate mai sus este majoră, una conducând la imposibilitatea salvării contractului, în timp ce teoria ineficacității contractului face aplicabile prevederile care permit salvgardarea acestuia.
Deși am fi tentați să ne raliem pe deplin acestei opinii care tinde să salveze Contractul, pe criterii logice, de efectele ireversibile ale nulității, nu putem totuși să discredităm importanța covârșitoare a formei autentice și mai ales a lipsei ei în contextul susținerii unui consimțământ valabil, argumente care, prin ele însele, sunt suficient de puternice pentru a justifica incidența sancțiunii nulității absolute.
Articol semnat de Ioana Grigoriu (counsel) și Simona Rezuș (associate)
