Mall la parterul Cluj Arena. Tișe: „Stadionul trebuie transformat, cel puțin la partea de parter”

Spread the love

  Spațiile de la parterul stadionului Cluj Arena ar putea fi transformate în magazine și restaurante, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, invitat într-o emisiune radio, marți dimineață.

În prezent, aceste spații sunt insuficient utilizate, iar un proiect modificator al parterului ar putea crea în zona stadionului un complex de magazine cu specific sportiv și nunumai, restaurante și spații pentru petrecerea timpului liber.

 Potrivit lui Alin Tișe, aceasta este viziunea de dezvoltare a stadionului Cluj Arena în viitor, dacă va fi ales pentru un nou mandat.

 „Mi-am dat seama de la început că este nevoie de mai mult decât o arenă sportivă.

Au mai fost congrese de medicină, congrese ale universităților, încheieri de an universitar, congrese pe diverse domenii socio-culturale.

Cluj Arena a fost stadionul care a avut cele mai multe încasări dintre toate stadioanele din România anul trecut, cu toate că noi avem prețuri subvenționate, care sunt relativ mici.

Am reușit să intrăm și cu evenimente de distracție, de divertisment pentru public prin festivalurile care se țin acolo.

Untold-ul fără stadion nu s-ar mai putea ține în oraș.

 Planul nostru este, așa cum am mai spus, stadionul trebuie transformat, cel puțin la partea de parter, într-un mall de spații comerciale de produse sportive și nu numai.

Toată partea de parter, care acum este pământ și este de jur împrejurul arenei poate fi gândită în perspectivă, printr-un proiect modificator, în spații comerciale, restaurante, spații de distracție, inclusiv inelul despărțitor dintre cele două tribune poate fi transformat în loje sau chiar magazine.

Acesta ar fi planul meu pentru arenă în anii următori, desigur, dacă clujenii vor mai avea încredere în proiectele noastre pentru încă un mandat.

Am mai anunțat această dorință a mea, nu e o promisiune născocită în prag de alegeri”, a declarat Alin Tișe.

Totodată, președintele Consiliului Județean Cluj a readus în discuție nevoia de a avea un centru de conferințe în Cluj-Napoca, în condițiile în care stadionul găzduiește tot mai multe evenimente de acest fel.

 „Această arenă începe să își atingă potențialul, ea fiind o arenă multifuncțională, așa cum am gândit-o de la început, nu doar pentru fotbal.

Dacă ne uităm pe evenimentele internaționale, mai multe au fost de atletism decât de fotbal pe arenă.

Concluzia este că și-a atins utilitatea, ceea ce arată că decizia a fost una corectă.

Din multitudinea de evenimente pe care le găzduiește Cluj Arena reiese foarte clar nevoia de a avea un centru de conferințe în acest județ, în acest oraș.

Aceasta este nevoia care reiese din multitudinea de evenimente pe care Clujul le găzduiește.

Dacă noi am avea un astfel de centru multifuncțional, atunci sigur am avea foarte multe evenimente.

Cred că este un proiect de viitor un asemenea centru de conferințe modular și ar putea fi un proiect pe care administrațiile și l-ar putea asuma”, a mai arătat Tișe.

Stadionul Cluj Arena va găzdui  în perioada 9-10 mai conferința „Insights in Hematology”.

Organizat sub egida Departamentului de Hematologie și a Centrului de Cercetări pentru Medicină Avansată Medfuture din cadrul UMF Cluj.

Invitat special al conferinței este Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2019, domnul profesor William Kaelin, de la Universitatea Harvard, Boston, care își va prezenta cercetarea revoluționară alături de domnul profesor Mircea Ivan, din Indianapolis, SUA.

Citiți monitorulcj.

ro și pe Google NewsCITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.

ro

Lasă un răspuns