În frunte cu Lucian Bode, cei 12 politicieni amestecă măsuri cu efect benefic pentru cetățeni cu unele care dau puteri enorme angajaților MAI.
Structurile de forță ale României, de la servicii secrete, la armată și poliție, scot sistematic capul în arena publică, cu câte o inițiativă legislativă care să le facă viața mai ușoară în restrângerea libertăților noastre, precum și să le confere puteri sporite și necontrolate.
Uneori, și le scriu chiar de capul lor, cum s-a întâmplat acum doi ani cu legile securității naționale, concepute direct în birourile serviciilor secrete.
Alteori, le sunt puse pe tavă de diverși servanți sau idioți utili din politică.
Cel mai recent episod din acest serial cu tema „lăsați-ne să vă apărăm siguranța cu orice preț” are drept personaj principal structurile de ordine ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), care includ de la poliție și jandarmerie, până la pompieri, ofițeri de imigrări și frontieră.
Harnicii executanți legislativi sunt un grup de 12 deputați PNL, din care îl remarcăm pe ilustrul fost ministru de Interne și plagiator de doctorat – electricianul (la bază) Lucian Bode.
Ce s-au gândit dânșii? Ca toate structurile MAI să aibă acces „direct și gratuit, în timp real”, la imaginile video ale sistemelor de supraveghere a spațiilor publice, care aparțin nu doar instituțiilor publice și primăriilor, ci și oricărei firme.
La cele ale armatei și serviciilor secrete nu au acces, că doar nu ne călcăm unii cu alții pe bocanci.
Scopul? Monitorizarea „situației operative” sau atunci când apar „situații speciale” sau de criză în ordinea publică.
Cum noua boală a primăriilor românești e să-și vrăjească cetățenii că îi păzesc și au grijă de ei, dacă îi supraveghează cu mii de camere video pe străzi, prevederile ar avea un impact deosebit de mare în balanța aparat de ordine publică – cetățean, care e tare ușor de dereglat în România.
USR a sărit în sus și a numit-o „mica Securitate” a lui Cătălin Predoiu, ministrul de Interne: prevederile pun sub puterea ministrului și mingea, și terenul de joc, și arbitrii.
El decide direct regulile de supraveghere și cine cum trebuie să respecte.
Ceea ce, dat fiind istoricul de autoreglementare și pedepsire a abuzurilor din sistemul polițienesc, e corect nu doar să ne îngrijoreze, ci să ne sperie de-a dreptul.
Ca întotdeauna, diavolul se ascunde în detalii și nicăieri nu se aplică asta mai mult ca în cazul legislației.
Poți înțelege nevoia unui polițist, pompier sau jandarm de a filma în timpul unei misiuni, fără a mai avea acordul persoanelor filmate, nu doar pentru ca structurile de comandă să poată avea o imagine coerentă a ce se întâmplă pe teren, ci și pentru a exista un martor video al faptelor.
Propunerea de care vorbim reglementează și aceste situații.
Problema este când ele primesc acces în masă și drepturi nemărginite sau vag limitate în acest sens, ceea ce se întâmplă acum, în cazul sistemelor de supraveghere a spațiilor publice, prin camere CCTV.
Chiar dacă prevederile gândite de Bode și compania reglementează și aspecte pozitive pentru cetățean, care țin de cum trebuie să fie stocate și gestionate datele personale ale oamenilor surprinși în imagini, cutia Pandorei se cască larg în direcția abuzurilor, când citești mai cu atenție.
Ce sare în ochi este larghețea condițiilor puse structurilor MAI, atunci când ar dori să filmeze nemărginit oamenii sau să îi monitorizeze în timp real și direct, prin camerele de supraveghere.
Trebuie doar să „există motive verosimile pentru a bănui că…”.
Atât.
Nu trebuie să comiți ceva ilegal, e de ajuns ca unui polițist să i se pară că „te pregătești” să o comiți.
Așa scrie în proiectul de lege.
Poate arăți mai ciudat în ziua aceea, poate emani un aer suspect, e ok să fii filmat și supravegheat video în spațiul public, fără vreo opreliște sau filtru legal.
Așa a bănuit angajatul MAI.
Acum, fiecare are piticii săi pe creier, că e jurnalist, polițist sau jandarm.
Mie, unul, mi se pare verosimil să bănuiesc că Lucian Bode nu știe să scrie legat trei paragrafe.
Sau că, puși în fața unui astfel de ospăț informativ, lipsit de orice arbitraj și verificare legală din exteriorul sistemului, un polițist sau un jandarm ar putea fi tentați să abuzeze.
Cine să-i prindă? Coleguții? Câte cazuri de oameni din structurile de ordine, armată sau servicii secrete ați auzit să fie sancționate, condamnate sau excluse din sistem, pentru că nu au respectat niște reguli interne sau drepturi și libertăți cetățenești?În Panorama, am scris pe larg despre problema supravegherii în masă a cetățenilor, prin sisteme video amplasate pe spațiile publice de primării.
La aceste camere și imagini au acces, fără vreun mandat din partea justiției, ci doar în baza unei simple solicitări, cam toate structurile de forță ale României.
Robert Negoiță, primarul sectorului 3, îmi recunoștea nonșalant că serviciile secrete nici nu mai cer voie la primărie să-și bage nasul când au nevoie de imaginile filmate de sistemele CCTV ale primăriei.
Intră direct și se servesc.
Te mai poți supăra pe MAI acum, că-și dă o lege negru pe alb în acest sens? E chiar o dovadă de transparență.
Nu e loc aici să dezbatem de ce modelul chinezesc de supraveghere în masă a oamenilor încalcă drepturi fundamentale și nu e dovedit a rezolva mare lucru pentru siguranța în spațiile publice.
Sau de ce poarta către abuzuri din partea statului se deschide larg, cu cât supravegherea e mai extinsă și mai lipsită de filtre și restricții legale.
Totuși, vreau să ofer un posibil răspuns eternei platoșe a celor care iau apărarea acestor practici: „dacă n-ai nimic de ascuns, de ce să te temi/de ce să fii împotrivă?”.
„Spațiul public este al tuturor și trebuie să fie liber, nu al autorității care stă cu ochii pe tine.
Dacă e așa, înseamnă că singurul loc privat din viața asta este între cei patru pereți ai casei tale.
Adică, te duci în închisoarea ta”, explica Bogdan Manolea, consultant juridic specializat în dreptul tehnologiei informațiilor și director al Asociației pentru Tehnologie și Internet (ApTI).
Nu suntem o țară de suspecți, iar dilema pe care ne-o pun sub nas autoritățile în astfel de situații, că avem de ales între siguranța noastră și o „mică parte” din libertate, este una falsă.
Într-o țară ca România, unde autoritățile rareori dau socoteală cetățenilor și răspund în fața legii pentru ceea ce fac, ar fi chiar o alegere periculoasă.
Andrei Luca Popescu este redactor-șef adjunct la Panorama.
ro și autorul newsletterului săptămânal „Panorama cu ALP”, la care vă puteți abona aici.
Foto: Dreamstime.
com
