Cinci persoane au fost rănite într-un accident produs, sâmbătă, pe autostrada M5 din Ungaria, în apropiere de Kecskemét, a anunţat Serviciul de Ambulanţă, potrivit MTI. Doi dintre răniţi sunt în stare critică, relatează News.ro.Potrivit informaţiilor obţinute de MTI, un microbuz înmatriculat în România, care se deplasa în direcţia Seghedin şi tracta o remorcă, a părăsit carosabilul ieşind de pe autostradă şi s-a răsturnat în şanţ. Atât microbuzul, cât şi vehiculul tractat s-au răsturnat. Vehiculul transporta şapte pasageri.József Hangai, purtător de cuvânt al Serviciului regional de salvare, a declarat că în urma accidentului două persoane se află în stare critică, una a fost rănită grav, iar alte două au fost rănite uşor.Potrivit informaţiilor acestuia, la faţa locului au fost solicitate mai multe ambulanţe, precum şi elicopterele de salvare din Budaörs şi Szentes.Persoanele rănite au fost transportate la spital, în timp ce alte două persoane, după ce au fost examinate, au putut rămâne la faţa locului, a adăugat József Hangai.Din cauza accidentului, timp de câteva ore, tronsonul afectat al autostrăzii M5 a fost închis complet, iar traficul a fost deviat.