Drulă: PSD și PNL și-au făcut planuri, ca în Rusia lui Putin, să stea la putere câte 10 ani / Alianța Dreapta Unită a depus listele pentru europarlamentare

Spread the love

Alianța Dreapta Unită – USR, PMP și Forța Dreptei – a depus listele pentru alegerile europarlamentare, liderii formațiunilor lansând un atac la Coaliția PSD-PNL despre care susțin că „nu îi mai convine democrația”.

„Țara trece printr-un necaz și este batjocorită de o putere abuzivă căreia nu îi mai convine democrația.

Și-au făcut planuri, ca în Rusia lui Putin, să stea la putere câte 10 ani, nu e clar primul care e, după aia urmează ceilalți, câte 5 ani.

Și-au bătut joc de alegerile din România.

Nu am mai întâlnit nicio putere care să vorbească despre alegerile democratice ca despre un deranj, ca despre ceva care enervează pe oameni”, a declarat președintele USR, Cătălin Drulă.

La rândul său, liderul PMP, Eugen Tomac, a spus că puterea a încercat să blocheze această alianţă, însă nu i-a reuşit, iar pe 9 iunie votul pentru Alianţa Dreapta Unită este unul împotriva comasării şi a celor care „primesc comenzi de la Kremlin”.

Liderii alianţei Dreapta Unită au depus, luni la Biroul Electoral Central (BEC) peste 530.

000 de semnături de susţinere pentru a candida la alegerile europarlamentare.

1.

Ilie Dan Barna (USR)2.

Vlad Vasile Voiculescu (USR)3.

Eugen Tomac (PMP)4.

Vlad Marius Botoş (USR)5.

Cristina Mădălina Prună (USR)6.

Violeta Alexandru (Forţa Dreptei)7.

Radu Mihai Mihail (USR)8.

Corina Atanasiu (USR)9.

Adriana Cristian (USR)10.

Ionuţ Simionca (PMP)11.

Ionel Dancă ((Forţa Dreptei)12.

George Gima (USR)13.

Teodora Stoian (USR)14.

Cătălina Bozianu (PMP)15.

Claudiu Chira (Forţa Dreptei)16.

Ramona Ioana Goga (USR)17.

Alina Roxana Gîrbea (USR)18.

Marian Andronache (PMP)19.

Leonid Boaghi (Forţa Dreptei)20.

Geta Daniela Drăghici (USR)21.

Alina Totti (USR)22.

Radu Pescar (PMP)23.

Vasile Nagy (Forţa Dreptei)24.

Nicolae Mihai Şvab (USR)25.

Emilia Mateescu (USR)26.

Adrian Todoran (PMP)27.

Petrişor Potec (Forţa Dreptei)28.

Ion Belu (USR)29.

Gabriela Ferguson (USR)30.

Claudiu Iorga Palaz (PMP)31.

Ştefan Csordas (Forţa Dreptei)32.

Ana Lucia Hang (USR)33.

Dan Adrian Pop (USR)34.

Ligia Dugulescu (PMP)35.

Ionel Puşcaş (Forţa Dreptei)36.

Ştefan Lucian Judele (USR)37.

Raluca Mihaela Bercea (USR)38.

Nicolae Daviţoiu (PMP)39.

Ion Ştefan (Forţa Dreptei)40.

Ionuţ Ciprian Alexandru (USR)41.

Andrei Chirica (USR)42.

Mihai Simionescu (PMP)43.

Ionuţ Stoica (Forţa Dreptei)

Lasă un răspuns