Proiectul prevede o economie de aproximativ 75.
000 euro din costul energiei electrice necesare pentru buna funcționare a echipamentelor care produc agentul termic urban.
Parcul fotovoltaic din cadrul CTZ a demonstrat deja că este o sursă curată, sigură, stabilă și eficientă de energie.
Ca urmare a implementării lui, se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu 150 tone CO2/an, iar cantitatea anuală de energie produsă va fi de 492 MW.
Noul parc fotovoltaic produce energie prin intermediul a 696 panouri fotovoltaice monocristaline montate la sol, fiind construit pe o suprafață de 3.
700 mp, și are o capacitate totală instalată de 0,420 MWh.
Energia solară captată prin aceste panouri este folosită pentru producerea agentului termic care încălzește 6.
000 de apartamente din Cluj-Napoca.
Parcul fotovoltaic a fost realizat în cadrul proiectului „Sistem de încălzire urbană cu emisii scăzute de gaze cu panouri fotovoltaice încorporate (LEDHPV)”/„Low emissions district heating system with incorporated PV (LEDHPV)”, proiect cu numărul 2021/325308 cofinanțat în cadrul “Programului pentru energie în România”, prin Innovation Norway în calitate de operator de program.
Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 13 luni și a avut o valoare totală de 523.
160 de euro.
Pentru această investiție, Termoficare Napoca SA a beneficiat de un grant în valoare de 313.
896 de euro pus la dispoziție de către Innovation Norway pentru finanțarea costurilor eligibile ale proiectului, în procent de 60%.
Diferența de 40%, în valoare de 209.
264 de euro, a fost asigurată de către companie.
Proiectul a apărut din nevoia de a produce energie electrică din surse regenerabile, care să permită acoperirea parțială a consumului energetic necesar echipamentelor de pompare și sistemelor asociate de la nivelul Centralei Termice de Zonă, cu posibilitatea de a injecta energie electrică în Sistemul Energetic Naţional – SEN.
„Programul pentru Energie în România” este un program al cărui obiectiv este reprezentat de „energie cu mai puține emisii de carbon și siguranță sporită a furnizării de energie”.
Programul face parte din granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.
Granturile SEE și Norvegiene au ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale din Spațiul Economic European (SEE) și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare (Norvegia, Islanda și Liechtenstein) și statele beneficiare.
Termoficare Napoca S.
A.
este compania de utilități publice ce funcționează sub deplina autoritate a Consiliului Local Cluj-Napoca, având ca domeniu de activitate producția, distribuția și furnizarea energiei termice și a apei calde de consum, precum și lucrări de instalații tehnico-sanitare la asociații de proprietari.
Pentru asigurarea serviciilor de cea mai bună calitate locuitorilor municipiului, Termoficare Napoca SA a realizat până în prezent obiective de investiții care au avut în vedere: creșterea randamentelor de producere a energiei termice, reducerea pierderilor din rețeaua de transport și din rețelele de distribuție, creșterea confortului la client, măsurarea prin contoare a livrărilor de energie la nivel de imobil, respectiv apartament, introducerea tehnologiei de cogenerare.
Detalii suplimentare puteţi obţine de la: Departamentul TehnicTel: 0264 503 703E-mail: office@termonapoca.
roCopyright 2021 monitorulcj.
ro