Sursa foto: AP / Mediafax Foto Cei cinci finanţatori sunt Abdelbasit Hamza Elhassan Khair, Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb, Walid Mohammed Mustafa Jadallah şi Muhammad Ahmad ‘Abd Al-Dayim Nasrallah, care au fost desemnaţi anterior terorişti globali de către SUA, a spus departamentul prin intermediul unui comunicat. Primul finanţator, cunoscut sub numele de Hamza, are sediul în Sudan, a gestionat numeroase companii din portofoliul de investiţii al Hamas şi a fost implicat în transferul a aproape 20 de milioane de dolari către Hamas, a spus departamentul. El este legat de preşedintele sudanez Omar Bashir şi de grupuri islamiste care subminează stabilitatea în Sudan, potrivit Departamentului de Stat. Vezi mai multe articole din categoria economic Trei dintre agenţii Hamas citaţi – Amer Kamal Sharif Alshawa, Ahmed Sadu Jahleb şi Walid Mohammed Mustafa Jadallah fac parte din reţeaua de investiţii a grupului în Turcia, a mai spus departamentul. Nasrallah are legături strânse cu entităţi iraniene şi a fost implicat în transferul a zeci de milioane de dolari către Hamas, inclusiv aripa sa militară, a transmis agenţia. Recompensele vor fi oferite pentru informaţii despre orice sursă de venit pentru Hamas, donatori importanţi, instituţii financiare care facilitează tranzacţiile pentru Hamas, companii-paravan şi scheme criminale de care beneficiază organizaţia, a precizat Departamentul de Stat.