FC Voluntari a obținut al doilea succes consecutiv în play-out-ul SuperLigii României, după ce s-a impus categoric în disputa cu Petrolul Ploiești, scor 4-0, în etapa cu numărul 3.
*Click pe numele marcatorilor pentru a vedea golurile*>> Programul etapei 4 din play-off / play-out , anunțat de LPF – Când este programat CFR Cluj – FCSB Florin Pîrvu și-a surclasat fosta sa echipă într-un duel ce a avut loc pe stadionul Ilie Oană din Ploiești.
Ilfovenii au deschis scorul în minutul 20 al partidei, după ce Vadim Rață a înscris cu capul din centrarea lui Nemec.
4 minute mai târziu, oaspeții au mai punctat încă o dată, tot printr-o lovitură de cap, de această dată a lui Igor Armaș.
În prelungirile primei reprize, Adam Nemec a dus scorul la 3-0, după ce l-a învins pe portarul advers cu un șut din marginea careului de 6 metri.
În a doua repriză, Merloi a marcat și el pentru Voluntari, cu puțin noroc.
Scorul putea căpăta proporții, însă mingea șutată de Doru Andrei a lovit bara.
UTA – FC Botoșani 1-0 Petrolul – FC Voluntari 0-4FC Hermannstadt – Universitatea Cluj / duminică 14:30 Poli Iași – U Craiova 1948 / luni 17:30 Oțelul Galați – Dinamo / luni 20:30 1.
UTA – 27 puncte 2.
Universitatea Cluj – 25 p 3.
Oțelul – 23 p 4.
FC Hermannstadt – 23 p 5.
Petrolul – 22 p 6.
FC Voluntari – 20 p7.
Poli Iași – 17 p 8.
U Craiova 1948 – 16 p 9.
Dinamo – 16 p 10.
FC Botoșani – 14 p