Consumul de droguri afectează profund indivizii, familii, chiar și comunități întregi, iar din păcate, cei mai expuși sunt tinerii.
Pentru a afla motivele pentru care tinerii încep să consume droguri, cum influențează procesul de dezvoltare, ce tulburări psihice pot dezvolta și ce soluții ar exista pentru a pune STOP acestui flagel, monitorulcj.
ro a discutat cu Răzvan Coloja, psihoterapeut, psiholog clinician și consilier psihologi.
Reporter: Care sunt, în opinia dumneavoastră, motivele pentru care tinerii încep să consume droguri?Răzvan Coloja: Cea mai mare influență asupra deciziei de a încerca stupefiantele o are cercul de prieteni.
Întâmplător, în cazul adicțiilor de orice fel, este factorul care contribuie cel mai des la menținerea adicției.
Tinerii sunt curioși și vor să pună viața la încercare.
Orice poartă eticheta de „interzis” tinde să le atragă atenția și oferă o oarecare incitare.
Unii o fac pentru că vor să se integreze.
Alții o fac pentru că i-au văzut pe alții încercând și devin curioși.
Cei mai mulți sunt conștienți că e ceva interzis și vor să trăiască intens vreme de o oră nu prin substanța în sine, ci prin faptul că o încearcă în taină.
Dar în cea mai mare parte cercul de prieteni este cel care decide când și cum încearcă un tânăr droguri pentru prima oară.
E vorba de presiunea aceea a grupului.
Una indirectă: adolescentul se oferă emoționat să încerce și el pentru că vrea să fie acceptat de grup.
Să nu fie singurul care a spus „nu” și să riște să fie treptat exclus din grup ori etichetat în vreun fel.
Reporter: Cum influențează consumul de droguri procesul de dezvoltare a creierului adolescentin și ce tulburări psihice pot dezvolta?Răzvan Coloja: Aici problema e complexă.
Știm mai multe despre univers decât știm despre creierul uman.
Avem definite, teoretic, niște zone ale creierului și știm în mare cum funcționează și care sunt componentele lui de bază.
Dar raportându-ne la cât cunoaștem în mod științific despre creier se poate spune că e o linguriță de nisip luată de pe o plajă.
Implicit, despre efectul stupefiantelor asupra creierului cunoaștem și mai puține.
Din ceea ce știm însă pot aminti că un consum îndelungat de stupefiante duce la dependență, iar dependența duce în cele din urmă la sevraj.
Corpul nostru nu e făcut să primească multă vreme substanțe din exterior și să le tolereze vreme îndelungată.
Nu fără efecte adverse.
În cazul adolescenței, aceste efecte sunt cu atât mai grave.
Adolescența este un proces natural, dar intens, prin care trecem cu toții.
Creierul face trecerea de la cel de copil la cel de adult.
(…) Adolescența este perioada în care ni se definitivează personalitatea: tot ceea ce însemnăm noi ca indivizi, ceea ce ne face pe noi.
.
.
”noi”.
Tot ceea ce suntem la 18 ani este produsul proceselor cognitive din adolescență și putem spune că este bătut în cuie.
Așa că, dacă în acest proces de formare al adolescenței intervine un factor extern precum consumul de stupefiante, efectul lor asupra creierului și al comportamentului nostru modelează în sens negativ ceea ce vom deveni ca adulți.
Reporter: Majoritatea tinerilor se bucură de drogurile „naturale”, crezând că le oferă o stare de bine, o liniște pe care nu o găsesc în familie sau în grupul de prieteni.
Răzvan Coloja: Drogurile „naturale” precum canabisul sau ciupercile halucinogene acționează haotic.
E greu de prezis ce zone ale creierului vor atinge în timpul consumului, chit că tendința lor e să graviteze în jurul anumitor sectoare.
Asta deoarece fiecare rețea de neuroni e diferită de cea a altor persoane.
E ca o amprentă unică ce se ramifică prin creier și realizează noi și noi conexiuni în adolescență.
Un om stochează o amintire despre o zi de naștere într-un loc din creier, altul în cu totul altă zonă.
„Salvia divinorum” sau hașișul, când acționează asupra creierului, atinge rețele neuronale.
Din acest motiv unii se simt bine când o fumează, iar alții devin paranoici.
Unii râd, alții devin agitați.
Există, desigur, și considerente chimice la mijloc.
O persoană cu tulburare bipolară va deveni în cele mai multe cazuri extrem de agitată și vorbăreață când corpul ei primește THC, în timp ce în cazul restului persoanelor efectele vor varia.
Reporter: Același efect îl au și drogurile sintetice? Răzvan Coloja: Drogurile sintetice acționează de obicei asupra unei anumite zone a creierului sau sunt concepute să acționeze într-un mod specific.
Pot spori brusc producția de oxitocină, adrenalină, endorfine.
Ne pot calma sau face extrem de agitați.
Ne pot înlătura inhibițiile (precum scopolamina sau Extasy) sau ne pot face mai sociabili.
Altele – cum e cazul LSD-ului – ne schimbă percepția asupra realității până în punctul în care vedem, simțim și auzim lucruri care nu sunt în realitate acolo.
Problema e că – deoarece știm că al nostru creier „cam așa funcționează” și nu avem date foarte exacte despre procesele chimice din interiorul lui – ceea ce numim „droguri sintetice” acționează într-un mod asupra anumitor zone ale creierului (cum ar fi amigdala în cazul metamfetaminei, scăpându-ne temporar de unele temeri), dar nu într-un mod foarte precis.
În sensul că efectul nu e mereu cel scontat.
În minte îmi vine acum cazul unei adolescente din SUA care a luat Extasy pentru prima oară în viața ei în noaptea majoratului.
După un sfert de oră devenise legumă pe viață.
Invitații ei n-au avut efecte adverse, însă în cazul, ei drogul i-a afectat creierul în așa hal încât acum trebuie hrănită de părinți, nu mai poate vorbi și a rămas cu retard mintal.
Ce mai știm despre droguri e că, în cazul în care cineva deține gene care predispun persoana la boli mintale precum schizofrenia sau tulburarea bipolară, anumite droguri pot favoriza sau grăbi apariția acestora.
Tot ele pot avea un efect pe termen lung asupra stării generale de bine din viața de adult (intensificând anxietatea care altminteri nu s-ar fi dezvoltat sau favorizând apariția unor episoade depresive).
Tot anumite droguri pot duce la apariția unor tulburări de personalitate precum tulburarea de personalitate antisocială.
Majoritatea influențează dezvoltarea IQ-ului până la vârsta de 18 ani.
Altele pot afecta în mod ireversibil memoria sau puterea de concentrare a individului.
Din punctul meu de vedere a lua droguri în adolescență e ca și cum ți-ai testa norocul făcând în mod eliberat eprubetele să tremure când amesteci substanțe să obții din ele nitroglicerină.
S-ar putea să explodeze, sau s-ar putea să nu.
CITEȘTE ȘI: Reporter: Care sunt efectele pe termen lung ale consumului de droguri asupra funcționării cognitive? Răzvan Coloja: În funcție de ce droguri vorbim, acestea pot afecta pe termen lung și chiar în mod ireversibil concentrarea (cum e cazul marijuanei).
Altele afectează IQ-ul, altele memoria.
Unele afectează mai multe procese cognitive deodată.
Adolescenții pot rămâne cu lapsusuri pe termen nedefinit, riscă să dezvolte anxietate crescută și/sau stări depresive.
Se expun afectării pe termen lung a acelor procese mentale care ne ajută să navigăm eficient prin viață – abilitatea noastră de a rezolva probleme, imaginația, chiar și vorbitul ori abilitatea de a înțelege elemente ale comunicării cu ceilalți.
Îi pot face mai asociali sau – dimpotrivă – mult prea sociabili.
Le poate afecta stima de sine pe termen lung sau mări în mod considerabil frecvența atacurilor de panică sau de anxietate.
Le pot fi afectate abilitățile de învățare ori modul în care informația survine la creier prin senzorii de care dispunem – văz, auz, simț tactil, miros, simț gustativ.
Reporter: Ne-ați prezentat efectele consumului de droguri asupra funcționării cognitive.
Ce impact au asupra tinerilor în ceea ce privește performanța școlară?Răzvan Coloja: Consumul îndelungat în adolescență afectează mai toate instrumentele de care un adolescent dispune pentru a naviga prin lume.
Elevii pot începe să nu mai priceapă în același mod precum colegii lor ceea ce se explică la școală.
Ori la fel de rapid ca ei.
Pot descoperi că încep să aibă probleme de concentrare la testări ori că pierd rapid firul narativ.
Există posibilitatea ca limbajul să fie și el afectat, ceea ce face ca informația transmisă altora să fie lacunară ori să producă confuzie.
Le afectează motivația și stima de sine ori le poate da episoade de anxietate atât de puternice încât să nu mai poată participa la ore.
Consumul riscă să-i facă fie extrem de retrași, fie extrem de sociabili (până în punctul în care deranjează deja alți colegi prin felul lor de-a fi).
Alte lucruri care pot apărea ca urmare a consumului de stupefiante sunt agitație locomotorie intensă sau – dimpotrivă – o stare generală de moleșeală fizică.
Riscă, în unele cazuri, să rămână mult în urma altor colegi sau chiar să abandoneze școala în cazuri extreme.
Reporter: Ce ar trebui să facă statul român pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor?Răzvan Coloja: Metoda actuală de a aduce polițiști și experți la ora de dirigenție mi se pare ineficientă.
Elevi știu deja că vor da nas în nas cu un adult cu autoritate care urmează să le spună „să nu faceți așa”.
Sunt în mod natural dezinteresați din start de ce are de spus și cumva în gardă, setați să acționeze în spirit de frondă.
Eficient – zic eu – ar fi să fie aduși la clase foști consumatori.
Oameni care s-au reformat și au scăpat de consum și care să le spună elevilor prin ce au trecut ei.
Fără perdea, fără ocolișuri.
Aceia vor avea un impact mult mai mare asupra copiilor decât un expert în domeniu.
Asta în ceea ce privește intervențiile în instituțiile de învățământ.
Reporter: Campaniile de conștientizare asupra consumului de droguri ar trebui să aibă un impact mai mare decât aducerea unui expert la orele de dirigenție…Răzvan Coloja: Acele campanii cu reclame triste și mesaj vizual șocant au zero efect asupra tinerilor.
Le văd ca pe o exagerare și ca pe un fel de conspirație a Statului și a organelor de ordine în încercarea de a-i priva pe ei de distracție.
Cercul de prieteni anulează din trei cuvinte o astfel de campanie finanțată de Stat.
Ce-aș face eu ar fi să intensific activitatea organelor competente în rândul „peștilor mici”.
Să fie luat la rost consumatorul de rând, nu în mod preponderent dealerul.
Nimănui din public nu-i pasă că un cutare dealer a fost arestat.
Însă tuturor începe să li se ridice părul pe corp când citesc în presă de un cutare cunoscut care a fost dus la secție direct din club.
Aia e ceva ce restul tinerilor pot pricepe rapid: că până și ei pot risca să fie prinși odată ce atenția forțelor de ordine se detașează de marii furnizori de stupefiante și se abate asupra studentului sau elevului de care nu știa nimeni până ieri.
Arestezi un dealer, mâine îi ia locul altul.
Arestezi însă zece consumatori ocazionali într-o seară și vreme de trei săptămâni nu mai cumpără nimeni droguri prin oraș.
Pentru că cineva din acei zece oameni e fie coleg, fie vecin, fie verișor cu cineva cunoscut de tine.
Și acum i-a apărut poza prin presă și i se face cazier pentru o biată țigară făcută poștă.
Pe dealerul lui nu-l cunoști, dar îl cunoști pe băiatul pe care l-a testat aleator poliția la intrarea în liceu.
Te atinge mai tare lucrul ăsta decât un oarecare interlop care vindea la kilogram.
Că avea sau nu laborator clandestin care deservea jumătate din țară, dealerul e un străin pentru tine.
Însă pe tipul pe care l-au prins cu un pliculeț mic în buzunar prin toaleta cutărui club – ei bine, pe el îl știi.
Că e ca tine – cam de vârsta ta.
E prieten cu colegul ăla din clasa de alături și vreme de o săptămână doar despre el se va discuta pe holurile liceului.
CITEȘTE ȘI: Reporter: Dumneavoastră, ca psihoterapeut, v-ați confruntat cu pacienți care au călcat ușa cabinetului și au cerut ajutor pentru a scăpa de această dependență?Apar din ce în ce mai des.
Majoritatea sunt tineri aflați sub vârsta de 30 de ani.
Mai nou observ că-s tot mai tineri.
Și tot mai des elevi de liceu.
E foarte greu cu ei pentru că aproape orice progres face un psihoterapeut cu ei este suprascris până la ședința următoare de cercul de prieteni.
Ultimul are o mult mai mare influență asupra consumatorilor decât ar putea să o aibă un psiholog sau un părinte.
Românii merg la psiholog doar când e foarte-foarte grav.
La fel e și în cazul adicțiilor: ajung la psiholog când deja doar terapia în sine nu mai ajută și e necesară intervenția unui psihiatru.
În 99% din cazuri e deja nevoie de medicație pentru că persoana e deja fie în sevraj și suferă îngrozitor, fie consumă atât de des încât sunt puține și scurte perioadele în care e îndeajuns de limpede la minte cât să poată funcționa terapia.
Iar cum doar medicul psihiatru poate prescrie medicație cu rețetă, e nevoie și de el în majoritatea cazurilor.
Reporter: Ne apropiem de finalul interviului.
Aș vrea, pe final, să ne povestiți despre această dorință de „mai mult”.
Ce se întâmplă când dopamina scapă de sub control? Răzvan Coloja: Dopamina ne dă plăcere, satisfacție și motivație.
E practic ceea ce ne împinge zi de zi să mergem înainte.
Orice organism de pe planeta asta funcționează pe două principii: căutarea plăcerii și evitarea suferinței.
Și noi, ca ființe umane, avem mecanismul reglat pe aceleași idei: căutăm plăcerea și încercăm din răsputeri să nu suferim.
Plăcerea respectivă – în cazul nostru – vine sub diferite forme.
E modul plăcut în care te simți după ce te întinzi în pat după o zi obositoare.
E gustul plăcut al unei felii de pizza.
E zâmbetul unui copil sau un film bun pe care l-am văzut.
Plăcerea e și în a ține pe cineva drag în brațe, ori a simți soarele pe piele.
Ori de câte ori simțim plăcere, creierul eliberează dopamină.
Cu cât cantitatea de dopamină este mai mare, cu atât ne simțim mai bine.
Reporter: Iar consumul de droguri îi face pe consumatori să se simtă mai bine, în majoritatea cazurilor.
Răzvan Coloja: Ne stă în fire să ne dorim tot mai multă plăcere, fie că e vorba de masaj, sex sau alte forme mai intense ale ei.
Și dacă tot vorbim de droguri, anumite droguri intensifică plăcerea făcând creierul fie să elibereze valuri peste valuri de dopamină (cum face cocaina, de pildă), fie conțin substanțe care se potrivesc în fantele unor receptori ai anumitor neuroni în așa fel încât să simuleze prezența unor neurotransmițători meniți să declanșeze acel proces de eliberare a dopaminei.
Problema e că drogurile menite să intensifice plăcerea dau acea plăcere intensă provocând valuri de dopamină care nu s-ar produce în mod natural.
Creierul se obișnuiește să le creeze dar nu poate ține pasul cu câtă dopamină solicită acele substanțe survenite din exterior.
Așa că, de la un moment dat încolo, aceeași cantitate de drog cauzează mai puțină plăcere pentru că nu mai declanșează atât de multă dopamină.
Dependentul mărește atunci doza, primește ceea ce dorea, după care trebuie să o mărească din nou sau să o primească mai des dacă dorește un rezultat similar.
Cam acesta e procesul adicției în cazul unor droguri: substanțe sintetice primite din exterior generează dopamină într-o cantitate atât de mare încât, dacă înainte o felie de pizza ne făcea plăcere, acum acea plăcere pălește în comparație cu ce ne oferă o doză de drog.
Vrem din nou plăcerea aceea intensă pentru că cea oferită de gustul feliei de pizza nu ne mai satisface deloc.
Sevrajul în cazul drogurilor care funcționează în raport cu dopamina este chinuitor și pentru că ceea ce îi făcea plăcere consumatorului înainte de a deveni dependent nu-i mai stârnește interesul.
Dacă înainte putea găsi fericire în sex, acum orgasmul e fad și nu-l mai mulțumește.
Nimic din ce-l făcea fericit nu-l mai face fericit și doar drogul e chestia care mai poate declanșa acele valuri intense de dopamină.
Și acelea de fiecare dată tot mai slabe.
Există foști dependenți de metamfetamină care după 10-12 ani în care n-au mai consumat deloc drogul respectiv nu reușiseră să mai simtă niciun fel de altă plăcere.
Ori când viața nu-ți oferă nici cea mai mică plăcere e extrem de greu să o duci zi de zi.
Nu ai motivația necesară să vezi ziua de mâine când nici mâncarea, nici prietenii, nici somnul, nici persoana iubită nu te mai fac câtuși de puțin fericit.
CITEȘTE ȘI:Copyright 2021 monitorulcj.
ro
